Purtătorul de cuvânt al MAE a fost demis după gafa diplomatică din timpul vizitei ministrului german de Externe

Data publicării:
7287942-Mediafax Foto-Andreea Alexandru

FOTO: Mediafax Foto

Comunicatul MAE:

„Cu privire la situaţia creată în contextul vizitei ministrului german de externe la Bucureşti, când, pe parcursul conferinţei de presă comune a celor doi miniştri de externe, a fost înmânată oaspetelui german o broşură dedicată aniversării a 135 de ani de relaţii diplomatice între cele două state, realizată de Agerpres, pe a cărei copertă figura, în mod eronat, conturul hărţii altui stat decât cel al Germaniei, MAE face următoarele precizări:

În urma analizării modului în care s-a ajuns la acest regretabil incident, ministrul afacerilor externe a decis, în cursul zilei de ieri, eliberarea din funcţie a purtătorului de cuvânt al MAE, care a gestionat, în relaţia cu Agerpres, problematica materialului în cauză.

Purtătorul de cuvânt al MAE şi-a asumat responsabilitatea neverificării integrale a broşurii respective înainte de a-i fi prezentată şefului instituţiei spre a fi oferită oaspetelui german.

MAE reaminteşte că broşura, în variantă tipărită, a fost predată de Agerpres la MAE în dimineaţa zilei de 9 martie a.c., în cursul derulării vizitei oficialului german la Bucureşti. MAE reaminteşte, de asemenea, că, ulterior semnalării către Agerpres a erorii de pe coperta materialului, Agerpres şi-a asumat public greşeala tehnică şi a cerut scuze pentru aceasta.

Situaţia creată, complet regretabilă, nu a afectat conţinutul substanţial şi atmosfera pozitivă a vizitei demnitarului german în România, şi nici fondul relaţiilor româno-germane.

Pe de altă parte, incidentul a creat o situaţie delicată şi a proiectat o imagine total defavorabilă asupra activităţii MAE, motiv pentru care ministrul afacerilor externe a dispus măsura eliberării din funcţie a purtătorului de cuvânt.

Bogdan Aurescu i-a oferit omologului german o broşură pe a cărei copertă era imprimată harta Franţei acoperită cu drapelul Germaniei.

Mai mult, primele fotografii din interiorul broşurii sunt cu fostul lider comunist Nicolae Ceauşescu; sunt instantanee de la întâlnirile cu mai mulţi oficiali ai Republicii Federale Germane. De asemenea, în ilustraţii apar fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul premier Adrian Năstase.

Broşura cadou a fost realizată pentru a marca cei 135 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi Germania. Ministerul român al Afacerilor Externe spune că a fost vorba de o regretabilă eroare făcută de Agerpres, agenţia care a tipărit broşura, şi a ţinut să precizeze că ministrul german de Externe a dat asigurări că acest incident nu va umbri relaţiile bilaterale. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...