Soția lui Omar Hayssam a depus o cerere pentru vizite la Penitenciarul Rahova

Data publicării:
omar hayssam

Pe 31 iulie, sirianul ar trebui să fie prezent la Tribunalul Bucureşti, acolo unde se va judeca cererea DIICOT de emitere a unui mandat de arestare preventivă în dosarul „Bucovina”, în care este acuzat de spălare de bani şi delapidare.

Până acum, se pare că Adela Omar a depus o cerere să poată să-și viziteze soțul, în Penitenciarul Rahova. Această solicitare trebuie să primească unde verde din partea unei comisii special formată în cadrul penitenciarului.

Din punct de vedere legal, Omar Hayssam are dreptul la patru vizite pe lună, atât rude, cât și alte persoane, în cazul în care deținutul își dă acordul.

Omar Hayssam a dat ieri o declarație în care a spus că nu vrea să fie oferite informații publice cu privire la condițiile din celula specială sau detalii despre viața sa către reprezentanții presei din partea penitenciarului.

Există, totuși, informații că stă într-o celulă cu alți deținuți, condamnați de curând, care, la fel ca și sirianul, sunt în perioadă de carantină.

Misterul repatrierii lui Omar Hayssam

Omar Hayssam nu a fost adus în România din Siria, ci din Irak. Este informaţia lansată de postul Vocea Rusiei, o informaţie care ar putea să dea greutate declaraţiei lui Traian Băsescu de săptămâna trecută - el refuza atunci să confirme că teroristul condamnat a fost adus din ţara sa de origine. Însă cei citaţi de radioul moscovit au negat ulterior că au afirmat aşa ceva.

Jurnaliştii postului Vocea Rusiei susţin că directorul agenției de presă de stat din Siria a declarat că Omar Hayssam nu ar fi fost nicidecum ţinut într-o închisoare din Siria, ci într-una din Irak.

„Siria nu are nicio legatură cu persoana şi soarta acestui terorist. Din informaţiile pe care le am, el era ţinut într-o închisoare din Irak şi de acolo a fost transferat în România”, a spus Ahmed Daua, director SANA, potrivit Vocea Rusiei.

Contactați de Digi24, reprezentanții agenției siriene de știri SANA au contrazis informația.

- Domnul Ahmad Dawa (directorul agenţiei de presă siriene - n.r.) nu a declarat pentru Vocea Rusiei sau pentru altă agenţie că Omar Hayssam a fost în detenţie în Irak? - Mi-a spus că el nu a discutat despre acest subiect cu absolut nimeni”, a declarat pentru Digi24 Nadia Asaad, reprezentantă a agenţiei SANA.

Informaţia a fost negată cu o doză de ironie şi de premierul Victor Ponta.

„Nu confirm. Astea îs poveşti şi cred că Vocea Rusiei se potriveşte bine cu Traian Băsescu, au o fantezie extraordinară şi unul şi altul”, a spus ieri Victor Ponta, premierul României.

Instituțiile statului român au dat ele însele, încă de la început, informaţii contradictorii despre țara din care a fost recuperat Omar Hayssam.

„Am fost tot timpul informat, și când s-a plecat spre Siria și când s-a întors. Este un succes al instituțiilor statului”, spunea premierul în data de 19 iulie.

„Nu confirm ca Omar Hayssam a fost preluat din Siria”, afirma președintele în aceeași zi.

Vocea Rusiei sugerează ca Omar Hayssam a fost adus în România de o „structură controlată de Victor Ponta”. Postul susţine că „ceea ce știe” teroristul îi poate folosi premierului în lupta cu preşedintele Traian Băsescu. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi...
Film Now
Selena Gomez, răvășitoare la Festivalul de Film de la Cannes. Actrița a izbucnit în lacrimi la premiera...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...