V. Ponta: În noul Cod Rutier, alcoolemia de 0,2 nu va fi nici contravenție. De la 0,5 la mie va fi infracțiune

Data publicării:
politia rutiera mediafax-1

„Am aplicat regulile europene referitoare la consumul de alcool. Deci până la 0,2 nu e nici contravenție, de la 0,5 în sus să fie infracțiune. Vorbesc de omul obișnuit, care se duce la nuntă și gustă un pahar de vin, nu e nici contravenție”, a precizat Victor Ponta.

Premierul a mai spus că a găsit o soluție și pentru suspendarea permisului celor care nu își plătesc amenzile în 30 de zile.

Era o mare problemă de aplicare. Am găsit o soluție cu un cont unic și cu faptul că poliţia nu poate suspenda permisul decât după ce verifică, la 30 de zile după, dacă în acel cont unic nu s-a plătit amenda”, a precizat Victor Ponta.  

Adoptarea noului Cod Rutier a fost amânată de Guvern, după o discuţie în şedinţa de miercurea trecută.

Printre prevederile cele mai importante ale acestui Cod Rutier se numără amenda maximă pentru şoferii care greşesc, de 9.600 de lei, şi perioada maximă în care vor avea permisul suspendat, care se ridică la doi ani.

Cei care comit greşeli cum ar fi nerespectarea culorii roşii a semaforului, sau neacordarea de prioritate, vor rămâne pietoni pentru o perioadă de 60 de zile.

Cel care a omorât pe cineva să nu mai conducă până se termină procesul

Premierul a vorbit și despre o altă prevedere importantă a noului Cod Rutier. „Am găsit și am modificat în lege acea obligație care exista pentru procurori, judecători de a-l lăsa să conducă pe cel ce a comis o infracțiune, adică accident soldat cu moartea victimei, vătămări corporale grave”, a mai spus șeful guvernului.

Acum am modificat acest lucru și numai când procurorul sau judecătorul constată că nu e pericol pentru circulația pe drumul public se mai prelungește permisul. Cel ce a comis un accident, a omorât pe cineva, să nu mai conducă până se termină procesul”, a adăugat Victor Ponta.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...