Restricţii rutiere de Ziua Naţională. Ce străzi vor fi închise și care sunt recomandările polițiștilor

Data publicării:
restrictii circulatie 1 decembrie

Benzile 1 şi 2 ale bulevardului Libertăţii vor fi închise între bulevardul Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie, pe sensul Splaiul Independenţei către Piaţa Regina Maria. Aici va fi ridicată tribuna de la care mai-marii ţării vor urmări parada militară. Restricţia este valabilă până duminică la ora 16.00.

Sâmbătă, cei peste 2.800 de militari care vor defila de 1 Decembrie au ultimul antrenament înaintea festivităţilor. Nu se va circula pe arterele din jurul Palatului Parlamentului. Începând cu ora 5 şi până la ora 14, segmente întregi ale bulevardelor Unirii, Naţiunile Unite, Regina Maria, George Coşbuc, străzile Izvor şi Bogdan Petriceicu Haşdeu, Calea Rahovei şi Calea 13 Septembrie vor fi închise circulaţiei. La fel şi luni, iar după desfăşurarea defilării se restricţionează traficul rutier pe bulevardul Tudor Vladimirescu, între bulevardul George Coşbuc şi Calea 13 Septembrie, sensul spre Calea 13 Septembrie, precum şi pe străzile care acced în acest tronson. Măsura va fi impusă pentru ca trupele participante să se poată retrage.

Pentru a evita situaţiile neplăcute, Brigada de Poliţie Rutieră recomandă mai multe rute ocolitoare. Agenţii rutieri le cer şoferilor să evite zonele în care sunt programate evenimete şi să nu parcheze în apropierea zonelor restricţionate pentru circulaţie.

Tot luni, începând cu ora 17,30 este programată retragerea cu torţe. Circulaţia pe traseul Palatul Cercului Militar - bulevardul Regina Elisabeta - bulevardul Mihail Kogălniceanu - Piaţa Operei - bulevardul Eroii Sanitari - bd. Prof. Gh. Marinescu - Şos. Cotroceni - Piaţa Leul - bd. Iuliu Maniu - bulevardul Vasile Milea - sediul Regimentului 30 Gardă, va fi îngreunată. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...