România riscă să piardă una dintre marile opere ale lui Brâncuşi

Data publicării:
brancusi crop

Ministerul Culturii, împuternicit de Guvern să negocieze pentru cumpărarea "Cuminiţeniei Pământului", nu a făcut până acum niciun demers. „Noi nu am primit nicio manifestare de interes din partea Mininisterului Culturii. Cel puţin, nu pe cale scrisă”, a spus Alexandru Bâldea, proprietar galerie de artă.

Cea mai mare casă de licitaţii din România abia aşteaptă să expire sâmbătă termenul pentru a scoate la vânzare sculptura lui Brâncuşi. Amatori sunt destui. Şi au oferit deja peste 20 de milioane de euro. „Putem în sfârşit trece la vânzare. Am strâns două oferte, iar ulterior au mai apărut încă patru oferte, nu din România”, a mai spus Alexandru Bâldea.

"Cuminţenia Pământului" a fost cumpărată în 1910 de bunicul actualului proprietar, direct de la Constantin Brâncuşi. Premierul susţine însă că opera a fost a statului român şi este revoltat pentru că acum trebuie să plătească 20 de milioane de euro pentru obiectul din patrimoniul cultural naţional. Singura operă a lui Brâncuşi a fost retrocedată, deşi statul era proprietar”, a spus premierul Victor Ponta.

„Ar fi fost normal ca domnia sa, care este şi jurist să verifice întâi dosarul. Lucrarea este în proprietatea proprietarilor, adică a mamei mele şi a verisoarei mele. Mă mir că un jurist poate să facă aşa ceva”, a spus Dinu Viloiu, co-proprietar "Cuminţenia Pământului". „Nu există niciun act de unde sa rezulte ca statul român a achiziţionat vreodată sculptura. Confuzia provine din faptul că în arhivele Muzeului Naţional de artă apare o menţiune că ar fi fost achiziţionată, dar nu există niciun contract de vanzare cumpărare”, a spus Bogdan Gabrovski, avocatul proprietarilor.

Reprezentanţii Ministerului Culturii nu au răspuns întrebărilor trimise de Digi24, care a vrut să afle dacă statul român va cumpăra sculptura lui Constantin Brâncuşi. Deocamdată, Cuminţenia Pământului este expusă la Muzeul Cotroceni, unde proprietarii au lăsat-o în custodie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...