Prima zi de toamnă, primele scumpiri: reducerea TVA la pâine majorează accizele la alcool, maşini puternice, bijuterii, haine de blană, ambarcaţiuni şi arme

Data publicării:
bijuterii-2

De duminică, Taxa pe Valoare Adăugată pentru pâine scade de la 24% la 9%, iar pentru a acoperi un eventual gol lăsat la buget de această măsură, au fost introduse noi taxe şi au fost majorate accizele vechi. Prima zi de toamnă aduce aşadar scumpiri la bijuterii din aur, maşini puternice, iahturi sau blănuri.

Acciza pentru băuturile spirtoase creşte de cu o treime, de la 750 la 1000 de euro pentru fiecare sută de litri de alcool pur. Intră la această categorie şi ţuica sau rachiul, chiar dacă sunt făcute în gospodărie, pentru consum propriu, dar taxa diferă în funcţie de cantitatea produsă. Pentru mai puţin de 50 litri produşi anual, acciza creşte de la 3,75 euro/litru la 5 euro/litru. Peste 50 litri/an, acciza creşte de la 7,5 euro/litru la 10 euro/litru.

La preţul de la raft, asta va însemna un plus de până la 30%, potrivit specialiştilor. Aceştia avertizează însă că majorarea accizelor va spori nivelul evaziunii fiscale, care depăşeşte deja 700 de milioane de euro pe an.

Tot de la 1 septembrie sunt taxate şi bijuteriile din aur sau platină, cu excepţia verighetelor. Podoabele de 14 karate vor fi accizate cu un euro pe gram, iar cele de peste 14 karate cu doi euro pe gram.

O taxă suplimentară va fi plătită şi de proprietarii de mașini puternice. Românii care deţin autoturisme cu motoare de peste 3000 de centimetri cubi vor plăti 1 euro acciză pentru fiecare centimetru cub care depăşeşte această valoare. Este a treia taxă auto pe care o plătesc şoferii în funcţie de capacitatea cilindrică. Celelalte două sunt timbrul de mediu şi impozitul auto anual.

La categoria produselor de lux accizate de stat intră de acum şi blănurile naturale. Taxele vor fi calculate în funcţie de valoarea confecţiilor. De exemplu, pentru o haină de blană de până la 1500 de euro se va plăti o acciză de 50 de euro. Dacă haina costă mai mult de 6000 de euro, taxa creşte la 1200 de euro:

- pentru o blană de 500-1.500 euro, acciza este 50 euro;

- 1501-3000 euro → acciză de 200 euro;

- 3001-4500 euro → acciză de 450 euro;

- 4501-6000 euro → acciză de 750 euro;

- peste 6000 euro → acciză de 1200 euro.

Au intrat în vizorul statului şi posesorii de ambarcaţiuni. Pentru velierele mai lungi de 8 metri se va percepe o taxă de 500 de euro pe fiecare metru liniar, iar la iahturile cu motor de peste 100 de cai putere, acciza va fi de 10 euro pe fiecare cal putere suplimentar.

Nu scapă nici cei care deţin arme de vânătoare sau pentru uz personal. Vor fi taxaţi cu până la 1500 euro, în funcţie de valoarea armei, şi vor plăti chiar şi pentru cartuşele cu glonţ cumpărate, între 0,1 - 0,4 euro / bucată.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...