Accidentele scumpesc poliţele RCA

Data publicării:
rca accident masina

Cea mai ieftină poliţă RCA, pe care o poate încheia un şofer care nu a avut incidente în trafic şi are o maşină cu un motor de 1998 de centimetri cubi, costă 440 de lei pentru un an. Cu toate că preţul a crescut cu 10% faţă de anul trecut, majorarea ar trebui să fie şi mai mare, consideră şeful ASF. Motivul? Accidentele tot mai numeroase în trafic. 

O să se mai scumpească, altfel, de unde să acoperi aceste costuri, daunele sunt mai mari decât înainte”, a spus Mişu Negriţoiu preşedintele ASF. 

Poate să ajungă de la o creştere de 10%, la 15%, poate să fie şi o creştere de 40%”, a spus Bogdan Andriescu, preşedinte UNSICAR. 

Brokerii sunt însă de părere că asiguratorii ar trebui să îi penalizeze doar pe cei care au mai multe incidente în trafic. 

Primele pot ajunge până la creşteri de 200 - 300% pentru un client foarte păgubos”, a spus Valentin Groza, director de asigurări auto al unei firme de brokeraj. 

Şeful Autorităţii de supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu susţine că şi poliţele pentru locuinţe ar trebui să aibă preţuri mai mari. 

Desigur că prima este insuficientă pe termen mediu şi lung. Să vândă poliţe mai scumpe”, a spus Mişu Negriţoiu preşedintele ASF. 

Asigurarea obligatorie de locuinţă costă 10, respectiv 20 de euro, în funcţie de tipul construcţiei şi, în cazul unor pagube, oferă o despăgubire de 10 şi 20.000 de euro. 

Prima este mică şi despăgubirea este mică, iar în cazul unei catastrofe majore, să spunem un cutremur în Bucureşti, această asigurare ar fi ca şi inexistentă, pentru a compensa pierderile asiguraţilor”, a spus Bogdan Andriescu preşedinte UNSICAR. 

Dar chiar şi cu un preţ mic, românii nu se îngrămădesc să încheie astfel de poliţe. 

Mai puţin de 20% dintre locuinţele din România sunt asigurate, deşi legea prevede amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei pentru cei care nu încheie o poliţă obligatorie. 

Legea dă dreptul autorităţilor să dea amenzi între cuprinse între 100 şi 500 de lei. Dar, de teamă că-şi supără alegătorii, primarii nu se grăbesc să-i sancţioneze pe cei care nu încheie o poliţă obligatorie pentru casa în care locuiesc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...