Electorata, la două luni de la aprobare. De ce nu este aplicată de bănci

Data publicării:
banca credite ghiseu finante sursa foto digi24

Premierul Victor Ponta spune că legea este în vigoare, dar că mai trebuie norme de la BNR. Băncile cer Ministerului Finanţelor să explice clar cum se aplică schema prin care cei cu venituri mici pot beneficia de reducerea ratelor. Specialiştii susţin, insa, că băncile nu sunt interesate să pună în aplicare planul propus de guvern, pentru că reducerea ratelor la creditele acordate le-ar aduce pierderi de comisioane şi dobânzi. 

Nu este obligatorie pentru bănci. Deocamdată, în sistemul bancar, încă nu e un mare entuziasm, ca sa spun asa. Dar pe măsură ce se obișnuiesc...Legea este în vigoare, doar că băncile încă foarte greu au încredere. Nu, normele de aplicare se emit de BNR , nu de noi, nu intram noi în sistemul bancar că nu e bine”, a spus Victor Ponta, premierul României. 

Unele bănci au însă semne de întrebare referitor la ceea ce vă spuneam eu şi probabil că nu se vor angaja prea repede. Noi aşteptăm şi sunt convins că ministerul de resort va da acele norme cât de curând. Noi am trimis prin luna iulie, la Finanţe, această să spunem solicitare pentru norme cu menţionarea celor ce trebuie prevăzute în norme, au fost şi dezbateri, cred că ministerul va emite foarte curând aceste norme”, a spus Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Hailey Bieber a postat noi imagini cu burtica de gravida. Vezi ce pofte are vedeta in sarcina: “Nu ma...