RADET, amendată cu 20.000 de lei de Protecţia Consumatorilor, pentru zilele fără apă caldă

Data actualizării: Data publicării:
RADET mediafax-1

"Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti, a sancţionat Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti RADET cu amendă contravenţională în valoare de 20.000 lei, conform prevederilor OG 21/1992 privind protecţia consumatorilor, art. 51(1) lit. c pentru nerespectarea clauzelor contractuale", se arată într-un comunicat remis Mediafax, marţi, de ANPC.

"Vreau să reamintesc tuturor operatorilor economici că drepturile consumatorilor trebuie respectate, iar obligaţiile asumate prin contracte trebuie îndeplinite. Consumatorii nu trebuie să plătească apa rece la preţ de apă caldă", spune preşedintele ANPC, Marius Dunca.

ANPC mai precizează că, la 9 octombrie, ca urmare a numeroaselor reclamaţii primite de la asociaţiile de proprietari, a dispus un control "pentru verificarea respectării drepturilor consumatorilor la furnizorul de apa caldă RADET".

"În urma controlului, s-a dispus ca RADET să acorde diminuările (la facturile de apă caldă - n.r.) conform prevederilor art. 7, alin. 3, lit. a din contractul încheiat tuturor asociaţiilor de proprietari afectaţi", mai informează sursa citată.

RADET a anunţat anterior că vor avea facturile diminuate bucureştenii din sectoarele 2, 3 şi 4, care au fost afectaţi de lipsa apei calde.

Lipsa apei calde în cele trei sectoare a fost urmarea datoriilor pe lanţul RADET-Elcen-Distrigaz. Astfel, Distrigaz a redus presiunea gazului dat Elcen, din cauza sumelor pe care le are de încasat de la aceasta. La rândul său, Elcen, care are de încasat bani de la RADET, a limitat gazele furnizate regiei, astfel că aceasta a fost nevoită să reducă temperatura apei calde.

Elcen a precizat că a acumulat datorii în valoare de 88 de milioane de lei către Distrigaz, în timp ce are de recuperat de la RADET aproximativ 2,5 miliarde de lei, fără a mai calcula şi penalităţile, pentru energia termică livrată şi neplătită în perioada noiembrie 2012 – septembrie 2014.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Hailey Bieber a postat noi imagini cu burtica de gravida. Vezi ce pofte are vedeta in sarcina: “Nu ma...