T. Băsescu: Românii au făcut sacrificii enorme, ar fi păcat să alunecăm din nou într-o zonă a dezechilibrelor fiscale

Data publicării:
traian basescu cotroceni 4 apr presidency ro

Traian Băsescu a avut astăzi o serie de întâlniri cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional, Uniunea Europeană și Banca Mondială, în urma cărora a susținut că România are nevoie de un nou acord cu Troica.

Foarte mulți dintre comentatori au apreciat că România nu mai are nevoie de un nou acord cu Fondul. Vreau să spun că sunt foarte multe motive pentru care eu cred că România are nevoie de un acord cu Fondul Monetar Internațional, Uniunea Europeană și Banca Mondială. Este adevărat, România este stabilizată macroeconimic în momentul de față, dar este o stabilizare fragilă, care trebuie consolidată în parteneriat cu cele trei instituții”, a declarat Traian Băsescu.

Prima prioritate trebuie să fie, așa cum am discutat cu Fondul, consolidarea fiscală, să ieșim din zona aceasta de fragilitate, să fim mai independenți de situația economică din zona euro. De aceea trebuie să continuăm consolidarea fiscală. Ar fi și păcat să o riscăm atâta timp cât ea a însemnat, pentru a se ajunge aici, sacrificii enorme din partea populației, cu salarii reduse, cu creșteri de contribuții la pensii, cu creștere de TVA, cu disponibilizări masive din aparatul bugetar. Au fost niște sacrificii enorme. Românii au făcut sacrificii enorme. Au fost și sacrificii politice făcute de guvernul din acel moment, și ar fi păcat să alunecăm din nou într-o zonă de dezechilibre fiscale”, a adăugat președintele.

Citiți și:

Negocieri. FMI nu vrea reducerea TVA la pâine

Vizită FMI. Săgeţi de la Cotroceni către politicieni pe legea salarizării unitare

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...