BUSINESS CLUB. Bancherii ruși, protejați în Bulgaria

Data publicării:
peevski si dusmanul sau

Iar Banca Centrală a cerut ca această recapitalizare să fie făcută de stat, ceea ce ar însemna înlăturarea unui acţionar minoritar, dar cu influenţă mare, banca rusească de stat VTB Capital. Guvernul vrea însă ca ruşii să rămână în continuare în acţionariatul băncii bulgăreşti cu probleme, ceea ce ar putea fi o nouă dovadă a relaţiilor bune dintre Sofia şi Rusia.

Speriaţi de conflictul dintre cel mai mare acţionar Corpbank şi cel mai mare client, micii clienţi bulgari au retras 20% din depozitele pe care le aveau la această bancă. Procentajul ar fi fost mult mai mare dacă Banca Centrală a Bulgariei nu ar fi suspendat activitatea Corpbank în încercarea de a o salva de la faliment.

Cel mai mare client al băncii bulgăreşti este parlamentarul Delian Peevski, un controversat om de afaceri a cărui numire în fruntea serviciilor secrete anul trecut a stârnit proteste ample în Bulgaria. Până la urmă, Peevski a fost dat jos din fruntea serviciilor secrete, dar rămâne cu imperiul său media pe care l-a construit cu împrumuturi luate tocmai de la Corpbank.

Peevski susţine că acţionarul majoritar al băncii, Țvetan Vasilev, a încercat să îl asasineze. Cândva cei doi au fost aliaţi, dar acum au interese diferite. Totuşi, acţionarul băncii ar fi avut multe de pierdut dacă l-ar fi asasinat pe Delian Peevski, a cărui datorie faţă de Corpbank rămâne mare.

Tocmai de aceea, acest conflict i-a făcut să creadă pe micii clienţi că banca ar putea intra în faliment. Ca să nu-şi piardă deponenții, Banca Centrală a Bulgariei a cerut naţionalizarea Corpbank prin recapitalizarea ei cu banii unui fond de stat. Însă naţionalizarea băncii cu probleme ar dilua extrem de mult participaţia de 9% pe care ruşii de la VTB Capital o au la Corpbank. În cele din urmă, banca rusească de stat ar putea fi scoasă definitiv din acţionariatul băncii bulgăreşti. Ar pierde practic zece miliarde de euro.

Guvernul de la Sofia nu vrea ca aşa ceva să se întâmple. Aşa că ministrul de Finanţe a spus că planul Băncii Centrale nu este bun. Ruşii, dar şi ceilalţi acţionari trebuie să aibă dreptul să participe la salvarea băncii bulgăreşti. Însă deocamdată pe cei de la VTB nu îi încântă această idee. Ar fi dispuşi să iasă din acţionariatul băncii bulgăreşti decât să dea bani pentru redresarea ei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...