Baze NATO permanente în estul Europei. Presiuni la un summit regional pe care îl va găzdui România

Data publicării:
militari nato 0207 facebook nato

FOTO: Facebook NATO

Țările din flancul estic al Alianței se vor reuni la 3-4 noiembrie la București, a declarat consilierul pe politică externă al președintelui polonez, Krzysztof Szczerski. Potrivit Financial Times, această reuniune este un prim semn de acțiune concretă din partea acestor state membre de a face lobby pentru o prezență sporită a NATO în regiune, în contextul temerilor privind o intensificare a agresiunii Rusiei.

Polonia cere de mult timp instalarea de baze permanente pe teritoriul său, iar noul președinte a făcut din aceasta o prioritate a mandatului său. Însă unele state occidentale, în special Germania, se opun ideii, temându-se că o astfel de măsură ar antagoniza Moscova și ar amplifica tensiunile dintre Europa și Rusia.

Duda a declarat săptămâna trecută pentru Financial Times că NATO nu ar trebui să trateze Polonia ca o „zonă-tampon”. Președintele polonez va găzdui anul viitor summitul bienal al NATO la Varșovia, unde propunerea pentru noi baze permanente în estul Europei se va afla în fruntea agendei.

„Astăzi, când ne uităm la dispersia bazelor, vedem că frontiera este Germania. NATO încă nu a luat notă de trecerea Poloniei dintre Est spre Vest”, a afirmat Duda, care a fost învestit președinte la 7 august.

Astfel, liderii din Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria și România se vor reuni într-un summit la 3 și 4 noiembrie la București, a declarat luni Krzysztof Szczerski.

„Un consens în cadrul NATO trebuie să reflecte într-o măsură mai mare punctul de vedere al Poloniei”, a spus el.

Președinția poloneză a anunțat de asemenea luni că prima vizită oficială în străinătate a lui Duda va fi la 23 august în Estonia, o dată simbolică și cu încărcătură politică ce marchează 76 de ani de la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop între Germania nazistă și Uniunea Sovietică, un acord secret care a stabilit planul de împărțire a estului Europei între cele două puteri.

Vizita în Estonia va marca lansarea campaniei în favoarea unei prezențe sporite a NATO în regiune, pentru a răspunde ambițiilor în creștere ale Moscovei, potrivit unei surse de rang înalt din cadrul administrației de la Varșovia, citate de Reuters.

După anexarea Crimeii de către Rusia, anul trecut, Polonia și țările baltice au solicitat în mod repetat Alianței Nord-Atlantice staționarea permanentă de trupe pe teritoriile lor, pentru întărirea flancului estic al organizației.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...