Boris Nemțov a fost înmormântat. Unii demnitari străini nu au primit viză de intrare în Rusia

Data publicării:
nemtov inmormantat

Sute de oameni au îndurat frigul din Moscova şi au participat la înmormântarea lui Boris Nemţov. O jerbă a fost trimisă şi din partea preşedintelui Vladimir Putin, iar la ceremonie au venit fostul premier britanic John Major şi fostul prim-ministru rus Mihail Kasianov. A fost prezentă şi Naina Elțîna, văduva lui Boris Elţîn, primul preşedinte al Rusiei ales în mod direct şi cel în timpul căruia Nemţov a îndeplinit funcţia de vicepremier. Ea a venit însoțită de fiica sa, Tatiana Iumașeva, cea care i-a fost consilier tatălui său în ultimii ani de mandat și pe care Vladimir Putin, odată ajuns în fotoliul de la Kremlin, a concediat-o.

El (Boris Nemțov - n.r.) a fost ţinta atacurilor dure şi ne-a protejat în acest fel. Şi ca să fim sinceri, noi - şi eu personal - i-am făcut viaţa grea”, a declarat Anatoli Ciubais, lider al opoziției și fost coleg de guvernare cu Nemțov.

Ancheta bate pasul pe loc

Între timp, ancheta deschisă în cazul asasinatului bate pasul pe loc. Audierea iubitei lui Nemţov, care îl însoţea în momentul comiterii crimei, nu a dus la nici un rezultat. Tânăra ucraineancă a fost lăsată să se întoarcă în ţara natală, după ce autorităţile de la Moscova i-au refuzat de mai multe ori plecarea.

La patru zile de la asasinarea lui Boris Nemţov, apar tot felul de ipoteze legate de moartea sa. Unii analişti de politică externă cred că asasinatul ar putea clătina regimul de la Kremlin.

„Cred în acest moment că ipoteza cuiva din interior sau a unei grupări care a putut să facă o asemenea operaţiune nu ar trebui să fie neapărat exclusă”, a declarat la Digi24 analistul Dan Dungaciu.

Pe de altă parte, oficialii ruşi susţin că asasinatul ar fi putut fi organizat de servicii secrete occidentale sau ucrainene, tocmai pentru a destabiliza ţara. O variantă susţinută şi de liderul cecen Ramzan Kadîrov, care crede că sentinţa de condamnare la moarte a lui Nemțov a fost pronunțată într-o capitală occidentală. Aceasta în timp ce adversarii preşedintelui Vladimir Putin cred că asasinatul este rezultatul campaniei de ură lansate de Kremlin. Analiştii spun că ucigașul s-a expus foarte mult împușcându-l într-un loc public. El ar fi trebuit să evite să fie văzut de martori și să fie surprins de camerele de supraveghere din zonă. În plus, Boris Nemțov era supravegheat de serviciile secrete ruse, aşa că asasinul ar fi trebuit să ia în calcul prezența unor agenți în apropierea țintei sale.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ITP obligatoriu la 6 luni pentru anumite mașini: când se impune și ce activități vizează noua lege din România
Digi FM
“A ieșit la atac când s-a văzut cu sacii în căruță”. Reacția unor profesori după discursul tranșant al șefei...
Pro FM
Rochie mulată și decupată pe tot abdomenul, atitudine de milioane. Alexandra Stan e stăpână pe propria...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Parodii virale ale influencerilor pe tema alegerilor: „Ca primarul - a furat, dar a si făcut"
Newsweek
SUA desfășoară forțele nucleare. Rusia trimite în Cuba fregată cu Zircon. O nouă criză a rechetelor?
Digi FM
Pepe, nuntă pe malul lacului, în ziua în care fiul lui a împlinit 2 ani. Cununie religioasă în aer liber...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Câți bani a câștigat Tom Hanks pentru rolul din „Forrest Gump” datorită unei clauze de geniu din contract
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...