Înhumare în secret pentru teroriştii din Paris. Frații Kouachi nu au fost conduși pe ultimul drum nici de familie, nici de prieteni

Data publicării:
frati suspecti kouachi-2

Un cimitir din suburbia pariziană Gennevilliers, situată la aproape zece kilometri de centrul capitalei franceze, a devenit locul de veci al unuia dintre teroriştii care au îngrozit Franţa.

Cherif Kouachi, a fost înmormântat aici, în cea mai mare discreţie, fără slujbă, fără piatră funerară şi fără ca familia să participe la înhumare. Autorităţile din Gennevilliers spun că au vrut astfel să evite incidentele, mai ales că localnicii s-ar fi opus ca unul dintre autorii masacrului de la Charlie Hebdo să fie înmormântat aici.

Au fost părinţi care ne-au avertizat că nu îşi vor mai aduce copiii la moschee. Aşteptăm ca toată această situaţie tensionată să treacă. Suntem îngrijoraţi”, a declarat Mohamed Benali, imamul din Gennevilliers.

Sunt însă şi localnici care dau dovadă de compasiune. „Chiar dacă a făcut rău, trebuie să dăm dovadă de puţină umanitate. Să îl înmormântăm şi să nu mai vorbim despre acest lucru. Am văzut o dezbatere pe Facebook cu comentarii de genul "Nu vreau un terorist în oraşul meu". Este doar un om care a luat-o, din nefericire, pe un drum greşit”, a spus un tânăr.

Tot în secret a fost înmormântat şi fratele lui Cherif, Said Kouachi. Mormântul acestuia este la Reims, localitate situată la 130 de kilometri de Paris.

Pentru a evita noi incidente şi pentru a nu transforma locul său de veci într-unul de pelerinaj, primăria din Reims şi-a luat toate măsurile de sigurnaţă. Astfel, mormântul a rămas anonim, ceremonia a avut loc înainte de căderea nopţii fiind anunţată abia a doua zi, iar familia teroristului nu a fost prezentă la eveniment.

Cât despre înhumarea celui de-al treilea jihadist care a terorizat Franţa, Amedy Coulibaly, asasinul unei poliţiste şi altor patru cetăţeni evrei luati ostatici într-un supermarket din Paris, nu a fost luată încă o decizie. O posibilitate ar fi organizarea unor funeralii în Mali, de unde este originară familia lui.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...