Locuitorii din Calais îi compătimesc pe imigranți

Data publicării:
calais refugiati imigranti - GettyImages - 1 august 15

La doar câţiva kilometri de mahalaua în care trăiesc miile de imigranţi, oamenii îşi continuă nestingheriţi viaţa în centrul oraşului Calais. Nici ei nu găsesc o soluţie pentru această criză. Cei mai mulţi nu se tem de valul de africani ce a sosit în oraşul lor. Localnicii îi compătimesc pentru situaţia în care au ajuns aceşti imigranţi.

Mai mult, francezii din Calais cred că autorităţile de la Paris şi Bruxelles trebuie să găsească soluţii pentru miile de imigranţi care încearcă să ajungă în Marea Britanie.

„E trist pentru ei, e adevărat că încearcă să scape din ţări care sunt în război, ei încearcă să găsească un loc mai bun. Din pacate, noi, aici, la Calais, n-avem mare lucru să le oferim”, spune o localnică.

Drumul riscant prin Canalul Mânecii nu merită însă, spun unii: „Pentru mine, care am trăit în Anglia mult timp şi trăiesc de puţin timp în Franţa, e ceva ce nu pot să înţeleg. Anglia nu e El Dorado, e o ţară în care e greu să munceşti, să ai acte...”

Premierul Marii Britanii încearcă să pună capăt valului de imigranţi ilegali. Acesta a declarat că „situaţia nu este acceptabilă şi este prioritatea absolută a guvernului să o gestioneze cât de bine poate. Vom pune mai multe garduri, mai multe resurse, mai mulţi câini special antrenaţi şi mai multă asistenţă logistică”, a promis el.

Situaţia este extrem de incomodă şi pentru cei ce fac naveta între Franţa şi Marea Britanie. Circulaţia trenurilor prin Eurotunel este perturbată frecvent din cauza imigranţilor ilegali.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...