„Lupii Nopţii” au pornit către Berlin. Motocicliştii ruși vor să refacă drumul parcurs de Armata Roşie prin Europa

Data publicării:
Lupii Noptii motociclisti rusi - Guliver GettyImages

La 70 de ani de la cel de-al Doilea Război Mondial, ruşii au organizat un nou Marş al Victoriei. Numai că în locul blindatelor şi coloanelor de soldaţi, la drum au pornit de această dată zeci de motoclişti. Îşi spun „Lupii Nopţii” şi vor să refacă drumul Armatei Roşii, atât de lăudat de preşedintele Vladimir Putin.

Grupul va fi mult mai mare. Nu vor fi doar aceşti zeci de oameni, mulţi alţii ni se vor alătura pe drum. 30.000 de motociclişti polonezi şi-au exprimat solidaritatea cu iniţiativa noastră”, a spus Alexander Zaldostanov, liderul clubului de motociclism.

Numai că „Lupii Nopţii” nu vor putea trece prin Polonia. Cel puţin asta au anunţat oficialii de la Varşovia, care au caracterizat intenţia motocicliştilor de a traversa ţara drept provocatoare. Totul, în contextul în care ultranaţionaliştii ruşi sunt acuzaţi că s-au implicat în anexarea Crimeei, anul trecut.

Nu vrem să facem nimic ilegal, nu de asta am pornit în această călătorie. Avem vize”, a adăugat Alexander Zaldostanov.

Călătoria „Către Berlin!”, o trimitere la strigătul de luptă al Armatei Roşii, ar trebui să urmeze un traseu de şase mii de kilometri. Motocicliştii ar urma să treacă prin Belarus, Polonia, Cehia şi Austria, după care să ajungă la Berlin pe 9 mai, ziua în care Rusia sărbătoreşte victoria împotriva Germaniei naziste.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...