SPANIA. Preşedintele Tribunalului Constituţional, acuzat că a plătit cotizaţie ca membru de partid

Data publicării:
el pais

Scandalul de coruptie din Spania capătă amploare. Apar noi dezvăluiri în cazul de corupţie din Spania, în care sunt implicaţi premierul Mariano Rajoy şi partidul pe care îl conduce, Partidul Popular.

Cotidianul El Pais publică astăzi informaţii despre un magistrat – preşedintele Curţii Constituţionale (Tribunalul Constituţional) - care, deşi nu avea voie să fie membru de partid, plătea lunar cotizaţia de membru al formaţiunii conservatoare.

Magistratul a făcut publică o hotărâre a Tribunalului Constituţional, dată în urmă cu câţiva ani, conform căreia un magistrat poate fi membru de partid dar nu poate avea funcţii în acel partid. Astfel, el a găsit o justificare legală, dar dezbaterea a rămas una de natură morală: este normal ca cel pus judecător suprem să fi fost patru ani membru de partid, cu cotizaţia plătită la zi, al partidului de guvernământ.

Se vor verifica toate aceste decizii.

Partidul Popular a primit legal cotizaţii şi donaţii din partea unor persoane private şi a unor companii. Peste această sumă au fost primite şi sume care au mers la un fel de „puşculiţă a partidului”.

De aici s-au luat bani pentru a se plăti avocaţii în procesul în care rudele a 62 de militari spanioli care au murit într-un accident în Turcia au dat statul în jduecată. Tot de aici a fost plătită şi diferenţa de salariu pentru un ministru, care anterior fusese preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Citiţi şi

Scandal de corupție în Spania. Opoziția cere demisia premierului, acesta nu pleacă din guvern

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...