Noul lider al Laburiştilor din Marea Britanie, un fel de Alexis Tsipras

Data publicării:
Jeremy Corbyn getty

Financial Times scrie că victoria lui Jeremy Corbyn, un antiamerican declarat, este o catastrofă pentru politica britanică de centru-stânga. Este o figură care ajunge detașat în fruntea partidului Laburist, acum de opoziție, dar un partid care a dat cinci premieri din 1945 încoace.

În afară de faptul că este evident anti-american, Corbyn s-a declarat deja un prieten al Hamas și Hezbollah, vrea să scoată Marea Britanie din NATO și ar renunța la puternicul arsenal nuclear. În aceste condiţii, sprijinul partidului pentru continuarea mandatului de membru al Uniunii Europene la următorul referendum scade dramatic.

Jeremy Corbyn vrea să naționalizeze căile ferate și utilitățile britanice și ar exclude sectorul privat din tot ceea ce înseamnă servicii publice. În ciuda unui ton cât de cât ecologic, în trecut a tot susținut redeschiderea minelor de cărbune. Corbyn are şi reforme economice în minte. Acesta ar vrea ca Banca Angliei să tipărească bani și să finanțeze deficitul bugetar indiferent de cum și unde vor fi folosiți banii, indiferent de impactul asupra inflației.

Acum că partidul Laburist l-a ales, întrebarea este cum vor reacționa membrii ceva mai moderați. Opt reprezentanți în Parlament ai partidului au demisionat deja din partid. Posibilitatea ca membrii ceva mai moderați ca orientare din interior să se rupă și să pună bazele unei noi mișcări, cum au făcut social democrații în 1980, este reală.

Alții spun că proaspătul lider merită o șansă, mai ales că nu are cum să ajungă la putere. În acest caz, va trebui să se retragă înainte de alegeri.

La polul opus, George Osborne, ministrul de finanțe conservator al Marii Britanii, a profitat de dezordinea din opoziție și a adoptat politici legate de introducerea unui venit minim pentru tineri și dezvoltarea unui adevărat hub industrial în nordul țării.

La ultimele alegeri, Partidul Laburist a obținut 30% din locurile parlamentului britanic.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...