AVION DISPĂRUT. Au fost găsite primele fragmente din epava aeronavei

Data publicării:
malaysia

Actualizare 16.20. La aproape două zile de la dispariţia avionului malaezian cu 239 de oameni la bord, autorităţile vietnameze au anunțat descoperirea primelor resturi din aeronavă. Este vorba de mai multe fragmente ce par a proveni din coada şi uşa aeronavei.

__________________________

Le-am transmis rudelor celor de la bord că trebuie să se aştepte la ce e mai rău, la peste 30 de ore de la dispariţia avionului”, a spus Hugh Dunleavy, directorul comercial al companiei aeriene Malaysian Airlines.

Un anunţ sumbru, care pecetluieşte soarta celor 239 de oameni de la bordul cursei Kuala Lumpur-Beijing. Avionul a dispărut de pe radare la două ore după decolare. Nimeni nu ştie de ce şi ce s-a întâmplat de fapt. Suspiciuni mari se ridică în cazul celor doi pasageri cu identităţi false.

Avem înregistrarea cu cei doi pasageri, făcută la poarta de îmbarcare, iar această filmare este folosită în cadrul investigaţiilor”, a spus directorul Aviației Civile malaeziene, Azharuddin Rahman.

Anchetatorii încearcă să afle planurile lor, cu atât mai mult cu cât suspecţii aveau bilete şi de la Beijing spre Europa, semn că nu plănuiau un atac asupra avionului malaezian. Sunt semne mari de întrebare în continuare. Confuzia este sporită şi de faptul că piloţii nu au transmis niciun semnal că ar fi în pericol sau că existau probleme tehnice. Rudele pasagerilor şi ale echipajului trec prin frământări cumplite.

Majoritatea pasagerilor erau chinezi, dar la bord se aflau şi malaezieni, neo-zeelandezi, americani, francezi şi australieni. Autorităţile nu pot transmite decât compasiune familiilor care aşteaptă veşti cu înfrigurare.

Gândurile şi rugăciunile noastre sunt alături de pasageri şi familiile acestora”, a spus Tony Abbott, premierul Australiei.

Peste 20 de avioane şi cel puţin 40 de nave caută neîntrerupt aeronava dispărută. Inclusiv FBI s-a alăturat investigaţiilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi...
Film Now
Selena Gomez, răvășitoare la Festivalul de Film de la Cannes. Actrița a izbucnit în lacrimi la premiera...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...