Angela Merkel: Probele atacului chimic din Siria sunt suficiente. O reacție internaţională este inevitabilă

Data publicării:
merkel

Angela Merkel / Foto: Facebook

„Cancelarul Merkel a vorbit din nou la telefon, miercuri seara, cu premierul britanic, David Cameron, despre situaţia din Siria. Ei au fost de acord să considere că folosirea masivă a gazului toxic împotriva populaţiei civile siriene este suficient de fundamentată”, a anunţat un purtător de cuvânt al Cancelariei, Steffen Seibert, potrivit Mediafax.

„Acest atac cu gaz toxic este un punct de cotitură în conflictul intern care durează deja de prea mult timp. Regimul sirian nu trebuie să spere că poate continua în impunitate acest tip de comportament de război contrar dreptului internaţional. De aceea, cancelarul crede, la fel ca premierul Cameron, că o reacţie internaţională este inevitabilă”, se arată în document.

„Cancelarul a salutat iniţiativa britanică de sesizare a Consiliului de Securitate al ONU. Cei doi speră că niciun membru al Consiliului nu va închide ochii la această crimă împotriva umanităţii şi că vor fi decise măsuri adecvate”, se mai arată în comunicatul difuzat de autorităţile de la Berlin.

Guvernul german a semnalat deja, luni, că va aproba o racţie internaţională împotriva regimului lui Bashar al-Assad.

Majoritatea statelor occidentale acuză armata siriană că a efectuat pe 21 august o ofensivă cu arma chimică lângă Damasc şi se declară pregătite să atace ţinte ale regimului ca represalii. Potrivit opoziţiei, acest atac s-a soldat cu sute de morţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita