Armistiţiul din Ucraina, în pericol. Ambele tabere se acuză că au continuat ostilităţile

Data publicării:
petro porosenko - fb 2

A fost linişte noaptea trecută în estul Ucrainei după cinci luni de lupte între trupele guvernamentale şi rebelii pro-ruşi. Totuşi la scurt timp după încheierea armistiţiului, ambele tabere s-au acuzat că au continuat ostilităţile.

"Ieri (vineri), la ora 21.00, au fost mai multe tiruri de rachetă la periferia Doneţkului, precum şi un convoi de armament greu care venea din Zaporijjia", o regiune vecină cu Doneţk, a declarat pentru AFP Vladimir Makovici, un oficial din cadrul Parlamentului separatist.

La rândul său, Kievul a acuzat sâmbătă rebelii proruşi că au tras asupra poziţiilor armatei. "Vineri au fost 28 de focuri de armă împotriva poziţiilor forţelor ucrainene, dintre care zece după intrarea în vigoare a armistiţiului", a declarat purtătorul de cuvânt militar ucrainean, Andrii Lisenko, în cursul unei întâlniri cu presa.

Aceste tiruri au avut loc în regiunile Doneţk şi Lugansk, două bastioane ale separatiştilor proruşi, potrivit acestui purtător de cuvânt.

Armistiţiul a intrat în vigoare vineri, la ora 18.00 (18.00 ora României), după un acord încheiat la Minsk între Kiev şi rebeli.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...