Fost comandant NATO: Rusia și Vestul, la un pas de război

Data publicării:
nato getty-1

 

Foto: Gulliver/ Getty Images

Teoria fostului general britanic a fost pusă la îndoială de jurnaliști la lansarea cărții sale, care au spus că Ţările Baltice, spre deosebire de Ucraina, fac parte din NATO și un atac asupra unei țări din această zonă ar atrage, în teorie, un răspuns din partea armatei NATO.

Replica lui Sir Alexander Richard Shirreff? Istoria este plină de lideri care au luat decizii iraționale.

De asemenea, fostul general a spus că Vladimir Putin ar putea invada statele baltice și pe urmă să amenințe NATO că va folosi arme nucleare dacă intervine, scrie The Guardian.

Fostul general a argumentat că Rusia va cuceri mai mult teritoriu în Ucraina de Est, va forma un coridor de trecere până în Crimeea și va începe invadarea statelor baltice, începând cu Letonia.

La lansarea cărții sale, fostul general a precizat că acest scenariu poate fi evitat doar dacă NATO începe de acum să plaseze forțe militare în zona baltică. NATO va face primii pași în această direcție după Summit-ul de la Varșovia din iulie.

Sir Alexander Shirreff nu este singurul care și-a exprimat convingerea că Rusia și Vestul ar putea intra într-o asemenea confruntare. Amiralul american James Stavridis, fost comandant suprem al NATO, a precizat că sub conducerea lui Putin, Rusia s-a plasat pe o traiectorie periculoasă.

„Dacă va fi lăsată să continue pe acest drum, s-ar putea ajunge la un conflict cu NATO. Acest lucru înseamnă un război care s-ar putea transforma într-unul nuclear foarte rapid”, a avertizat James Stravridis, potrivit The Guardian.

Fostul general britanic a dat asigurări că armamentul nuclear este o parte din strategia militară a Moscovei, a descris Rusia ca fiind cel mai periculos adversar al Vestului și a subliniat că traiectoria liderului de la Kremlin poate fi oprită doar dacă Vestul „se trezește” și înțelege că există posibilitatea unui război și începe să ia măsuri.

De asemenea, el a criticat NATO pentru că nu ține pasul cu dezvoltarea pe plan militar a Rusiei și Marea Britanie pentru că își neglijează capacitățile militare pornind de la prezumția că nu va izbucni un conflict.

„Cred că este datoria soldaților cu experiență care au legături cu politicieni să nu gândească ca ei, să nu le facă viața ușoară, și să le explice consecințele militare ale deciziilor politice”, a conchis fostul general britanic.

Citiți și: 
Rusia reactivează un sistem radar din Crimeea. General NATO: Un război e puţin probabil
Cum se poate folosi UE de un eşec în relaţia cu Rusia pentru a putea gestiona criza migraţiei
FT: Slăbiciunile forţei de reacţie rapidă a NATO în fața unui eventual atac rusesc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...