John Brennan: Au fost utilizate metode reprobabile de interogare. CIA nu era pregătită să deţină terorişti

Data publicării:
john brennan propus ca director CIA

"Au fost utilizate metode reprobabile de interogare. CIA s-a aflat pe un teren necunoscut. Nu eram pregătiţi. Nu aveam experienţă în deţinerea suspecţilor de terorism şi puţini agenţi aveau pregătire pentru interogare", a admis John Brennan, citat de AFP.

"Este imposibil să ştim dacă prin metodele brutale au fost obţinute informaţii de valoare", a adăugat Brennan.

"Însă CIA nu a înşelat publicul şi nici pe liderii politici. CIA a contribuit la menţinerea securităţii în Statele Unite; suntem mândri de acest lucru", a subliniat John Brennan, potrivit Mediafax.

"Niciun reprezentant al CIA nu a fost consultat pentru elaborarea raportului privind tehnicile de interogare. Agenţia Centrală de Informaţii s-a reformat, pentru a evita repetarea problemelor", a insistat Brennan.

Vicepreşedinte în timpului mandatului lui George W. Bush, Dick Cheney a luat apărarea CIA în scandalul închisorilor secrete. El susţine că liderul de la Casa Albă a ştiut tot timpul ce fel de metode de interogare erau folosite, dar crede că asemenea lucruri erau necesare, după atacurile teroriste din 2001.

„Cât de frumos poţi să te porţi cu cei care au omorât 3.000 de americani?”, a spus el.

Aceeaşi opinie o împărtăşeşte şi unul dintre oamenii care au pus bazele programului CIA de interogare a suspecţilor de terorism.

„Mi se pare incredibil să crezi că este rea pălmuirea lui Khalid Sheikh Mohammed, dar că este bine să trimiţi o rachetă în timp ce o familie organizează un picnic şi să omori toţi copiii, bunica şi pe toată lumea”, a spus James Mitchell, fost psiholog.

În schimb, actuala administraţie de la Casa Albă susţine că din cauza fostei conduceri republicane a lui George W. Bush, lumea şi-a pierdut încrederea în autoritatea morală a Statelor Unite.

„Raportul Senatului a scos în evidenţă faptul că nu a fost o îndrumare bună, o conducere bună, că nu a fost o supraveghere bună a acestor programe”, a spus Josh Earnest, purtător de cuvânt al Casei Albe.

Pe de altă parte, fostul preşedinte polonez Alexander Kwasniewski a recunoscut că ţara sa a găzduit închisori secrete ale CIA.

Pa lista respectivă apare şi Lituania, iar preşedintele statului baltic a anunţat că ţara sa este pregătită să-şi asume responsabilitateae. Anunţul vine după ce Parchetul General din Vilnius a deschis o anchetă în legătură cu acest scandal. O reacţie a avut şi Germania. Ministrul de Externe Walter Steinmeier susţine că practicile CIA sunt o încălcare a valorilor democratice, lucru ce nu trebuie să se repete.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...