Rusia a interzis importul de vinuri din Republica Moldova

Data publicării:
pahare vin mediafax 1



Importul de vinuri din R. Moldova a fost interzis din cauza pretențiilor legate de calitatea acestora, potrivit comunicatului Rospotrebnadzor. „Interzicem importul în Federația Rusă a tuturor vinurilor din R. Moldova”, se mai spune în text, relatează Unimedia.

Potrivit șefului Serviciului sanitar rus, interdicția va fi aplicată atât timp cât Federația Rusă „nu va vedea realizarea măsurilor concrete din partea Republicii Moldova îndreptate spre soluționarea sistemică a problemei”.

„Nu avem de gând să jucăm rolul de dădacă pentru economia Republicii Moldova”, a mai declarat oficialul.

Potrivit experților ruși, în loturile de vinuri moldovenești importate în Federația Rusă a fost depistată „o cantitate exagerată de plastifianți”. „Respectiv, există nereguli în tehnologia de procesare și depozitare a produselor finite, fapt inadmisibil pentru un proces civilizat de producere”, a mai spus Ghenadi Onișcenko.

„Nu vedem niciun motiv să punem la muncă laboratoarele noastre, lucru de care trebuie să se ocupe autoritățile Moldovei”, a conchis oficialul rus. Potrivit acestuia, în Republica Moldova nu există un sistem de control al calității alcoolului.

Guvernul de la Chișinău a anunțat că examinează anunțul Serviciului sanitar rus. „Autoritățile de la Chișinău sunt în dialog constant si vor continua să comunice cu partenerii ruși, ca să înțeleagă natura obiecțiilor și pentru formularea unei reacții în această privință”, se pune într-o declarație de presă a purtătorului de cuvânt al premierului moldovean.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Melania Trump, agent sub acoperire! Soţia lui Trump l-a 'făcut' imediat pe Putin, liderul de la Kremlin a...
Digi FM
Elizabeth Hurley, îndrăzneață și spectaculoasă la 60 de ani. Pozează cu dezinvoltură în costume de baie...
Pro FM
Soția tenorului Andrea Bocelli, imagine rară din vacanță. Fanii au reacționat imediat: „Pari atât de fericită...
Film Now
Cine este presupusul iubit al Jessicăi Alba. Actrița, surprinsă cu actorul din „Captain America” la doar...
Adevarul
Albert NBN, care a înjurat România la „Beach, Please!”, are doar 6 clase şi este fiul unui interlop din...
Newsweek
Plata CASS la pensiile peste 3.000 lei, atacată la CCR. Pot rămâne pensionarii cu pensia întreagă?
Digi FM
Moment adorabil la Wimbledon. Kate Middleton i-a cerut lui Jannik Sinner o minge semnată pentru prințul...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
John Goodman, de nerecunoscut după ce a slăbit 90 de kilograme în ultimii ani. Actorul, în centrul atenției...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu