Un al doilea cadru medical din Texas, contaminat cu Ebola. OMS: În decembrie vom avea între 5.000 şi 10.000 de noi cazuri pe săptămână în Africa

Data publicării:
teste vaccin ebola-2

Sindicatul cadrelor medicale din Texas denunţă lipsa protocoalelor şi a măsurilor de siguranţă în spital, în cazul pacienţilor cu Ebola. Epidemia continuă să progreseze în Africa de Vest şi ar putea atinge, la începutul lunii decembrie, "între 5.000 şi 10.000 de noi cazuri pe săptămână", a declarat directorul general adjunct al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Până acum, în urma epidemiei pornite din vestul Africii, au murit aproape 4.500 de oameni din cei aproape 9.000 care au fost infectaţi.

Preşedintele Barack Obama avertizează că toate ţările pot fi în pericol, deoarece virusul este doar la câteva zboruri distanţă. Mai mult, epidemia destabilizează economia şi politica din zonele afectate, ceea ce poate provoca alte probleme grave în viitor.

Există un număr de ţări care au capacitatea şi care nu s-au implicat încă. Iar acele ţări care s-au implicat trebuie să facă mai mult”, a spus Barack Obama, preşedintele SUA.

Şi Naţiunile Unite îndeamnă ţările să facă mai multe eforturi, deoarece, în acest moment, epidemia de Ebola continuă să se extindă cu repeziciune. Oficialii organizaţiei spun că obiectivele din planul de combatere a bolii trebuie îndeplinite în 60 de zile. În caz contrar, mulţi oameni o să moară, deoarece rata de mortalitate a celor infectaţi a ajuns la 70 la sută.

Ori oprim Ebola acum, ori va trebui să ne confruntăm cu o situaţie fără precedent pentru care nu avem niciun plan”, a spus Anthony Banbury, şeful misiunii ONU de combatere a Ebola.

Până acum, un singur medicament experimental s-a dovedit eficient, dar producerea lui este complicată, iar cercetătorii care l-au creat au nevoie constantă de finanţare. De aceea, ei au apelat la crowd-funding, adică strângerea de bani pe Internet, pentru a cumpăra echipamente noi care să ajute la îmbunătăţirea medicamentului.

Instrumentele noastre sunt prea vechi şi prea lente. Am avut ideea să încercăm crowd-sourcing, deoarece oferă publicului oportunitatea să-şi investească banii în ceea ce cred ei că este important”, a spus Erica Ollmann Saphire, inventatorul medicamentului experimental.

Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook şi soţia sa au donat 25 de milioane de dolari pentru lupta împotriva Ebola. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat un nou bilanţ al epidemiei - aproape 4.500 de morţi dintre cei 8.900 de infectaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...