RUSIA. Mihail Hodorkovski a plecat din închisoare. Preşedintele Vladimir Putin a semnat astăzi decretul de graţiere

Data publicării:
MIhaik Hodorkovski wiki

Mihail Hodorkovski / AFP Mediafax

„A invocat circumstanțe de ordin umanitar. A făcut o cerere de grațiere, care până acum îi fusese refuzată”, a spus joi Vladimir Putin.

Reprezentanții lui Hodorkovski au spus că acesta nu a făcut nicio cerere de grațiere.

Curtea Supremă de Justiţie din Rusia îi redusese, în august, cu două luni pedeapsa de 11 ani de închisoare lui Mihail Hodorkovski, fostului magnat rus al petrolului şi critic al Kremlinului, reamintește Mediafax. În urma acestei decizii, el urma să fie eliberat în august 2014.

Fostul patron al gigantului petrolier rus Iukos şi asociatul său, deţinuţi din 2003, au fost condamnaţi, în 2005, la opt ani de închisoare pentru fraudă fiscală și spălare de bani.

Această pedeapsă a fost majorată la 14 ani în decembrie 2010, după un al doilea proces pentru furt de petrol şi spălarea a 23,5 miliarde de dolari americani, și redusă ulterior, în urma unui apel.

Înainte de arestare, Mihail Hodorkovski, în afară de efectuarea unor acţiuni de lobby în Parlament în favoarea intereselor Iukos, finanţa opoziţia rusă şi o puternică fundaţie politică destinată dezvoltării societăţii civile.

Problemele sale judiciare au coincis cu voinţa afişată de către Vladimir Putin, ajuns la putere în 2000, de a îndepărta oligarhii foarte influenţi la Kremlin în ultimii ani ai mandatului de preşedinte al predecesorului său, Boris Elţîn.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...