Producția Ford Craiova în 2013 a scăzut cu aproape 15.000 de mașini față de estimările de la privatizare

Data publicării:
ford fabrica RESIZE 1-AFP Mediafax Foto-Bill Pugliano

În a doua jumătate a anului trecut, Ford Craiova a vândut doar 29.000 de modele B-Max. În primele şase luni, încasările au mers ceva mai bine. Totalul de 67.300 de autoturisme vândute în tot anul este însă foarte departe de ţintele de vânzări pe care producătorul american şi le-a asumat la privatizarea fabricii craiovene. La momentul respectiv, în 2007, Ford promitea ca în 2011 să ajungă la o producţie anuală de 250.000 de unităţi, ca mai apoi, în 2012, să crească la 300.000.

„Ford a investit în Craiova un miliard de dolari, o investiţie semnificativă. Producţia de Ford este foarte, foarte importantă pentru firma Ford din Europa şi din America. Deci, pentru noi, România este o investiţie strategică”, a spus Zoltan Brassai, directorul Ford România.

La începutul lui 2011, în plină criză, conducerea Ford încă susținea că va ajunge, în 2013, să aibă o capacitate de producție pentru 350.000 de mașini pe an. De atunci și până de curând, piața auto a tot scăzut, iar Ford Craiova și-a ajustat producția la cererea slabă.

Abia pe finalul anul trecut piața auto europeană a început să dea semne de recuperare. S-au vândut circa 900.000 de mașini în decembrie, dar avansul este pus și pe seama promoțiilor făcute de producători.

Pe tot parcursul anului s-au vândut aproape 12 milioane de mașini în Europa. Revenirea pieței auto nu se va vedea prea curând în bilanțurile producătorilor auto. În cei șase ani de declin continuu, producătorii auto s-au orientat spre America și China ca să compenseze scăderile de pe piața europeană.

Însă, producția Ford de la Craiova este destinată pieței europene și din această cauză trebuie să se adapteze la cerere. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...