Prima maşină electrică făcută la imprimanta 3D

Data publicării:
strati

Cursa către viitorul industriei auto a început în Chicago. Sau cel puţin aşa susţin creatorii acestei maşini - se numeşte Strati, adică "straturi" în limba italiană şi este primul autovehicul electric realizat la o imprimantă 3D.

„A fost unul dintre acele momente în care m-am simţit foarte frustrat că, în ciuda celor 100 de ani de istorie auto, nu am realizat maşini suficient de repede”, a spus Jay Rogers, unul dintre creatorii maşinii.

Istoria acestei maşini s-a scris, practic, în doar două zile. Caroseria este realizată din fibră de carbon, iar după definitivarea acesteia, constructorii i-au adăugat motorul electric şi farurile.

Unele modele vor fi dotate cu motoare cu ardere internă, pe benzină sau motorină, iar altele - cu motoare electrice, aşa cum e acesta”, a spus Jay Rogers.

Speranţa mea e că vom realiza maşini de ultimă generaţie şi că, într-un final, acestea vor fi şi accesibile din punctul de vedere al preţului”, a spus Jay Rogers, unul dintre creatorii maşinii.

Strati va avea un preţ iniţial cuprins între 18.000 şi 30.000 de dolari, lucru care, deocamdată, îi descurajează pe cei pasionaţi de tehnologia auto a viitorului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...