FOTO. Apple a lansat iPad Air 2, iPad mini 3 şi două noi modele de iMac-uri. Cum arată şi ce funcţii au

Data publicării:
Lansare Apple iPad Air 2 - Guliver GettyImages

 

Foto: Guliver/GettyImages

Cele două variante noi de tablete - iPad Air 2 şi iPad mini 3 - au o grosime de 6,1 milimetri, fiind cu 18% mai subţiri decât echipamentele originale, şi sunt disponibile în varianta, gri, argintie şi aurie.

iPad Air 2 are încorporat un senzor Touch ID, creat pentru a funcţiona împreună cu sistemul de plăţi Apple Pay, prezentat în luna septembrie (DETALII AICI).

Foto: Guliver/GettyImages

Modelul iPad Air 2 costă între 499 de dolari şi 829 de dolari, iar iPad mini 3 are un preţ de pornire de 399 de dolari, putând ajunge până la 729 de dolari. Cele două iPad-uri sunt disponibile pentru precomenzi începând de vineri. De asemenea, Apple a scăzut preţurile modelelor iPad mini 2 şi iPad Air, versiunile anterioare ale noilor produse.

Foto: Guliver/GettyImages

Apple a lansat şi două versiuni de iMac-uri. Modelul iMac Retina 5K are o diagonală de 27 de inci şi un microprocesor quad-core Intel i5, de 3,5 GHz, cu 8 GB de RAM şi capacitate de stocare de 1 TB.

Ecranul reprezintă, însă, inovaţia semnificativă a noului produs, întrucât are o rezoluţie de şapte ori mai ridicată decât cea oferită de televiziunea high definition. Cu toate că rezoluţia noii versiuni, 5.120x2.880 de pixeli, este superioară celei ale unui iMac obişnuit (2.560x1.440 pixeli), consumul de energie este redus cu 30%, potrivit Apple.

Varianta nouă a iMac-ului de 27 de inci costă 2.499 de dolari, în timp ce celălalt model prezentat de compania americană, Mac mini, are un preţ de pornire de 499 de dolari.

Prin lansarea noilor versiune de iPad-uri, Apple încearcă să crească vânzările de iPad-uri, pentru a reduce dependenţa veniturilor companiei de comercilaizarea iPhone-urilor.

Citiți și:
Noile iPad-uri, dezvăluite din greşeală cu o zi înainte de lansare
Telefoanele iPhone 6 şi iPhone 6 Plus vor fi disponibile în România din 31 octombrie

În al treilea trimestru fiscal, vânzările de iPad-uri au scăzut cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 13,3 milioane de unităţi, veniturile diviziei de tablete coborând cu 8%, la 5,89 de miliarde de dolari.

Apple va face publice rezultatele financiare din cel de-al patrulea trimestru fiscal în 20 octombrie.

Tim Cook, CEO-ul Apple, s-a arătat încrezător în ceea ce priveşte rezultatele companiei, afirmând că Apple dispune de „cea mai puternică gamă de produse pe care a avut-o vreodată”, menționează Mediafax.

La începutul lunii septembrie, Apple a prezentat două noi modele de smartphone, iPhone 6 şi iPhone 6 Plus, cu ecrane de 4,7 inci şi 5,5 inci. Compania a vândut în primul weekend de la lansarea pe piaţă a celor două echipamente un număr record de peste 10 milioane de noi iPhone-uri, cumpărătorii luând cu asalt magazinele clasice şi virtuale.

În prezent, vânzările de smartphone-uri asigură aproximativ jumătate din venitul Apple, precum şi cea mai mare parte a profitului companiei. 

..

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...