Medic: Transplantul de cap - o operație chirurgicală de două zile, care va costa 10 milioane de dolari

Data publicării:
transplant

"Voi demonstra lumii întregi că acest experiment poate reuși și că toate îndoielile la adresa lui țin de 'limitele mentale ale umanității' ", a afirmat, într-un interviu, acest specialist de 51 de ani, de la Spitalul Molinette din Torino.

El își va prezenta controversata idee în cadrul celei de-a 39-a conferințe anuale a American Academy of Neurological and Orthopaedic Surgeons (Academia Americană a Chirurgilor în domeniul Neurologiei și Ortopediei), care va avea loc în zilele de 12 și 13 iunie, în orașul american Annapolis.

Intitulată 'Transplant de cap: Viitorul este acum', expunerea sa ocupă un loc cheie în programul reuniunii.

Sergio Canavero nu a furnizat date tehnice, motivând că acestea pot fi găsite în publicațiile sale. În schimb, a dat amănunte despre ce ar urma să se întâmple în sala de operație. "Acolo se vor întâlni cei doi, donatorul de corp și primitorul de corp. Capul ce trebuie transplantat va fi răcit la 12 grade și apoi se va trece la decapitarea celor două persoane, secționându-se vasele sangvine, mușchii și oasele. După care, va începe faza în care pacientul va primi noul său corp", a explicat medicul italian. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Documentul obligatoriu de care ai nevoie dacă renovezi apartamentul. Fără el, poți fi amendat
Digi FM
Femeia care l-a însoțit pe A$AP Rocky la petrecere după Gala Met. Rihanna, însărcinată cu al treilea copil, a...
Pro FM
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur, îndrăgostiți de viața la țară. Au pomi și legume, se ocupă cu drag de pământ și...
Film Now
Tia Carrere, la 58 de ani, în rochie mulată și generos decoltată. Devenită vedetă acum 30 de ani, e aproape...
Adevarul
Care sunt cele mai inteligente persoane, în funcție de luna nașterii
Newsweek
910.000 pensionari iau 530 lei în plus la pensie pentru care nu au cotizat. Din ce județe sunt?
Digi FM
Mihai Mălaimare, mesaj revoltător: "Nu ați vrut Turul II înapoi! Vine ca un val imens și veți ajunge în canal...
Digi World
Săritul corzii, exercițiul complet care îți transformă corpul în doar câteva minute pe zi. Ce beneficii aduce...
Digi Animal World
Ea este omida „colecționară de oase”. Insectă rară din Hawaii care trăiește printre păianjeni și își poartă...
Film Now
Ce nu s-a schimbat niciodată la Bruce Willis, deși luptă cu demența. Demi Moore a rupt tăcerea: „A fost mereu...
UTV
Mădălina Ghenea își etalează silueta perfectă într-o nouă ședință foto incendiară