Spectacol auto în București. Gumball 3000 ajunge în România, în premieră

Data publicării:
gumball

 

Video: Startul ediției 2015 a Gumball 3000. 

Gumball 3000 este un festival care a început în 1999 în Marea Britanie şi care presupune un marş de 4.800 kilometri cu cele mai diverse maşini pe drumuri publice din întreaga Europă.

Nu este doar o paradă a maşinilor, ci un spectacol în toată regula care include muzică şi diverse evenimente. Dacă prima ediţie s-a desfăşurat între Londra şi Roma, cea de-a 18-a va începe în 30 aprilie la Dublin şi va avea ca punct de sosire Bucureştiul. 

Mașinile extrem de scumpe ale milionarilor din lume vor intra în această cursă și vor încerca să sfideze legea pentru a termina pe primele locuri.

Pe parcursul anilor, Gumball 3000 şi-a atras numeroase critici din cauza comportamentul nepotrivit al unora dintre participanţii la eveniment. Astfel, se întâmplă frecvent ca participanţii să fie amendaţi pentru depăşirea vitezei legale sau chiar să rămână fără permis de conducere, în special pentru că aceştia încalcă legislaţia rutieră pe drumurile publice.

La București se anunță un final exploziv, cu demonstrații de sporturi extreme, cu o paradă de supercaruri și o petrecere uriașă la final.

Conform site-ului organizatorilor, sosirea în București ar trebui să aibă loc vineri, între 17:00 și 22:00. Înainte de a ajunge în capitală, conform programului, șoferii vor face un popas de două ore în Sibiu, vineri între 14:00 și 16:00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...