ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. ACL solicită CSM sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la declarațiile lui Victor Ponta și Traian Băsescu

Data publicării:
ponta basescu resize -Mediafax Foto-Octav Ganea-1

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. „Alianța Creștin-Liberală solicită CSM sesizarea Inspecției Judiciare pe toate declarațiile pe care în ultimele zile premierul le-a făcut. A atacat în multiple cazuri Direcția Națională Anticorupție, spunând că este actor principal în această campanie electorală. A atacat instanța de judecată, spunând că trebuie să judece mai repede dosarul lui Klaus Iohannis”, a declarat astăzi Alina Gorghiu, purtătorul de cuvânt al PNL.

„Astăzi s-a demonstrat încă o dată că justiția din România, în ciuda presiunilor lui Băsescu și ale lui Ponta, și-a făcut în mod corect treaba. A menținut un termen în privința dosarului de la Înalta Curte pentru 18 noiembrie”, a punctat ea.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014„Singura hotărâre judecătorească în dosarul privitor la speța de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis este cea a Curții de Apel Alba, care ne arată negru pe alb că nu se află în nicio stare de incompatibilitate”, a subliniat Alina Gorghiu.

Purtătorul de cuvânt al PNL a mai spus că solicitarea ACL este făcută „pentru a se pune capăt unei politici de joasă speță” din partea premierului și președintelui.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014Astăzi, Victor Ponta a declarat că președintele PNL Klaus Iohannis va fi declarat în stare de incompatibilitate.

„Cu siguranţă şi domnul Iohannis va fi declarat incompatibil, că aşa au fost toate deciziile până acum (...) Rezultatul este ştiut de toată lumea, domnul Iohannis va fi declarat incompatibil, pentru că până acum asta e practica unitară a ICCJ, în toate cazurile anterioare au spus la fel”, a susţinut Victor Ponta.  

În timp ce ieri Traian Băsescu a declarat că „justiția va avea o decizie majoră cu privire la alegeri, ceea ce este nepermis într-un stat democratic. Poporul are dreptul sa decidă alesul, nu justiția”. Astfel, în opinia șefului statului, Klaus Iohannis trebuia să ceară ÎCCJ să judece mai repede termenul din acest caz. În replică, prezidențiabilul ACL a declarat că „președintele ar trebui să aibă mai multă încredere în Justiție”.

Citiți și:
Instanţa supremă a decis: Dosarul lui Klaus Iohannis se va judeca în 18 noiembrie. Termenul nu se schimbă
Titus Corlăţean: Să scoatem Justiţia din campanie. Implicarea preşedintelui în acest act este inadmisibilă

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014! 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”