PROTESTELE românilor din străinătate. Reacția Ministerului de Externe

Data publicării:
vot anglia

REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. „Ministerul Afacerilor Externe s-a conformat deciziei BEC privind încheierea procesului electoral, conform legii, la orele 21.00, inclusiv în privinţa votului exprimat în străinătate. În aceste condiţii, atât membrii birourilor secţiilor de votare cât şi şefii de misiuni diplomatice şi consulare şi membrii acestora au obligaţia de a respecta întru totul deciziile BES, respectiv BEC”, arată MAE într-un comunicat.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. În mod regretabil, în câteva cazuri cetăţenii care, până la ora 21.00 nu au reuşit să îşi exercite votul în străinătate, fac presiuni asupra conducerii misiunilor diplomatice pentru continuarea procesului de votare. Ministerul Afacerilor Externe constată că acestor solicitări nu li se poate da curs întrucât aceasta ar reprezenta o încălcare directă a prevederilor legale. În acest context, MAE informează cu privire la situaţia tensionată de la Ambasada României de la Paris unde, pentru menţinerea ordinii publice şi securităţii în perimetrul şi incinta misiunii diplomatice a fost solicitată asistenţa instituţiilor abilitate ale statului francez”, mai spune MAE.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Vot cu SCANDAL în DIASPORA

În plus, românilor din diaspora le se recomandă să respecte deciziile de la Bucureşti.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. MAE adresează rugămintea cetăţenilor români din străinătate de a da dovadă de înţelegere şi le recomandă să adopte o atitudine de respect faţă de deciziile autorităţii electorale din România precum şi faţă de normele locale ale statului în care se află”, se arată în comunicat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Motivul pentru care Mihai Mărgineanu și soția lui au fugit în Spania: Nici nu știi ce să zici: ”Mulți...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Dakota Johnson și Pedro Pascal, sărut pasional pe străzile din New York. Imaginile au fost surprinse în...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Soția lui Bruce Willis, despre cum s-a schimbat în bine viața ei de când a anunțat boala actorului: "O...