Niță îl atacă pe Iohannis. PSD şi PNL au intrat în război pe regionalizare

Data publicării:
05032013 20m 20psd 20pnl 20regionalizare-53035

Ministrul Energiei, Constantin Niţă, care este şi preşedintele filialei PSD Braşov, spune că primarul Sibiului nu a intrat în PNL, partidul partener la guvernare, pentru principii liberale, ci pentru interese precise.

„Domnul Johannis a declarat cu o seninătate şi cu o îndrăzneală extraordinare că unul dintre scopurile principale pentru care a intrat în PNL este să ajute Sibiul să devină capitala Regiunii Centru, iar dumnealui, implicit, să devină guvernator. (...) O asemenea mărturisire pare făcută fără niciun fel de jenă”, a scris Constantin Niţă, pe blogul personal.

Klaus Iohannis pune atacul lui Constantin Niţă pe seama rivalităţii dintre liderii politici ai Braşovului şi Sibiului.

„Acest domn Niță se simte oarecum amenințat în supremația regională, pe bună dreptate. L-am văzut la televizor, parcă este şi ministru delegat”, a replicat Klaus Iohannis.

Urmărește dezbaterea pe tema regionalizării, votează-ți județul și comentează pe forum în secțiunea specială „Raport de țară”

Ministrul social-democrat susţine că, deşi primarul Klaus Iohannis a furat startul în competiţia dintre Sibiu şI Braşov pentru stabilirea capitalei regiunii, nu poate avea câştig de cauză.

„Sibiul nu va putea deveni capitală regională atât timp cât există Braşovul. Cred că trebuie să alegem drept capitală a fiecărei regiuni oraşul cel mai dezvoltat economic şi cu cel mai mare potenţial”, a spus liderul PSD Braşov.

Care a fost replica lui Klaus Iohannis

Afirmaţia lui Constantin Niţă nu l-a impresionat însă pe primarul Sibiului.

„Acest domn Niță are probleme în a formula argumente și le-a înlocuit cu jigniri. Păcat, la alt nivel mi-am imaginat duelul cu Brașovul”, a spus Klaus Iohannis.

În disputa dintre cei doi a intervenit şi preşedintele PNL, Crin Antonescu.

„Domnul Niță, cu tot respectul, nu are nicio calitate să cenzureze intrările sau ieșirile din Partidul Național Liberal. Domnul Iohannis nu a făcut niciun troc”, a declarat Crin Antonescu.

Primarul Sibiului a declarat luna trecută, chiar în ziua în care a intrat în PNL, că este interesat de postul de guvernator, în cazul în care Sibiul va deveni capitală de regiune.

Invitat la emisiunea „Kilometrul 0”, de la Digi24, noul prim-vicepreședinte al PNL, Klaus Iohannis, a declarat că ar fi interesat de funcția de guvernator al Regiunii Centru, în cazul în care Sibiul ar deveni capitala acesteia, în urma procesului de regionalizare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...