Anghel Iordănescu: Regretăm rezultatul, dar nu e o seară aşa neagră; nu pot să fiu supărat pe jucătorii noştri

Data publicării:
iordanescu uefa crop

 

"Chiar nu ne reproşăm nimic. Regretăm rezultatul, dar nu e o seară aşa neagră cum o vedeţi dumneavoastră. Înfrângerea a venit de la echipa Albaniei, care are 21 de jucători care activează în străinătate. Au fost foarte multe momente când echipa noastră a fost la cârma jocului. Ne reproşăm că am primit din nou un gol parabil, într-un moment în care jocul era în favoarea noastră. În repriza a doua am încercat să revenim în joc, am împins jocul mult, dar din păcate nu am reuşită să marcăm. Nu pot să fiu supărat pe jucătorii noştri, şi-au dorit, au alergat, au încercat să controleze jocul, dar ăsta este fotbalul. Echipa noastră în repriza a doua a fost prezentă în joc, dar ne-a lipsit finalizarea. Au fost şi oportunităţi. Ocazii clare nu am avut, dar dacă aveam "feeling" la finalizare poate puteam să marcăm. Nu am ce să le reproşez jucătorilor", a spus Iordănescu, citat de News.ro.

Anghel Iordănescu a precizat că eşecul în faţa Albaniei nu "cade bine", dar albanezii nu mai sunt cum erau cu câteva decenii în urmă. "Nu ne cade bine o înfrângere din faţa Albaniei, dar nu mai consideraţi Albania de pe vremea lui Dobrin sau Dumitrache. Albania a progresat enorm de mult. Dacă vreţi să fim realişti trebuie să înţelegem că pentru noi a fost o performanţă că am ajuns aici", a adăugat el.

Selecţionerul a menţionat problemele legate de unii dintre jucătorii din lotul României. "Lucică Sânmărtean este mai greu să înceapă meciul ca titular în condiţiile în care nu mai este la prima tinereţe. Sunt opt jucători care nu au contracte, care nu au un viitor sigur", a menţionat Iordănescu.

Întrebat dacă va continua la echipa naţională, Iordănescu a răspuns: "Întrebaţi-l pe preşedintele Burleanu!" Chestionat apoi dacă doreşte să continue, antrenorul a precizat că vrea să plece "în concediu".

Iordănescu nu consideră drept "ruşinoasă" eliminarea României: "Deloc. Am obţinut un punct, am marcat două goluri şi sunt echipe care au pierdut la trei goluri diferenţă, la două goluri diferenţă. Din punctul meud e vedere, dacă analizăm situaţia fotbalului nostru, eu zic că a fost o performanţă că am fost aici. Că ne-am fi dorit mai mult, asta e cu totul altceva".

Selecţionerul nu a mai vrut să răspundă la întrebarea dacă România a fost cea mai slabă echipă de la Euro-2016.

Reprezentativa României a fost învinsă, duminică seară, la Lyon, cu scorul de 1-0, de selecţionata Albaniei, şi a fost eliminată de la Campionatul European încă din faza grupelor. Ultima înfrângere în faţa Albaniei suferită de România a avut loc la 2 mai 1948, la Bucureşti, scor 0-1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...