EURO 2016 | Albania, încrezătoare că învinge România şi se califică mai departe

Data publicării:
albania-1

Foto: Gulliver/GettyImages

„Echipa mea a rezistat, dar dacă nu marchezi, nu obţiii rezultate. Am jucat bine şi am reuşit să facem faţă Franţei. Putem învinge România şi ne putem califica. Dacă vom marca, lucruri pe care nu l-am reuşit până acum, vom lua puncte necesare pentru turul următor. Am arătat că suntem o echipă care poate juca un fotbal bun”, a declarat De Biasi, informează uefa.com.

Şi fundaşul Elseid Hysaj este încrezător în şansele cu România. „Am făcut un mare meci cu Franţa, dar trebuie să rămânem concentraţi, pentru că mai avem partida cu România şi o şansă de a trece mai departe. Trebuie să câştigăm şi să sperăm că celelalte rezultate ne vor fi favorabile pentru a trece mai departe. Iar pentru o victorie cu România, trebuie să jucăm ca în acest meci”, a afirmat Hysaj, conform L'Equipe. 

Reprezentativa Franţei a învins, miercuri, la Marsilia, cu scorul 2-0 (0-0), formaţia Albaniei, prin golurile marcate de Griezmann în minutul 90 şi Payet în minutul 90+5, în etapa a doua a Grupei A, din care face parte şi România. Gazdele turneului final au obţinut calificarea în optimile de finală ale Euro-2016.

Franţa a învins, vineri, în primul meci din grupă echipa României, cu 2-1, printr-un gol marcat în minutul 89, de Payet.

În prima partidă a zilei din grupa A, România şi Elveţia au remizat, scor 1-1.

În primele meciuri din Grupa A, România a fost învinsă de Franţa, cu scorul de 2-1, iar Elveţia a învins Albania, cu 1-0.

Ultimele partide al grupei, România - Albania (Lyon) şi Franţa - Elveţia (Lille) vor avea loc duminică, de la ora 22.00.

În optimile de finală ale Euro-2016 se califică primele două echipe clasate în fiecare din cele şase grupe şi cele mai bune patru ocupante ale locului 3.

EURO 2016 | PROGRAM, REZULTATE, CLASAMENT

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...