Mesajul Nadiei Comăneci după ce România a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio

Data publicării:
nadia

Foto: Facebook

"E foarte trist. Îmi pare atât de rău că s-a întâmplat acest lucru, dar, aşa cum tot spun şi eu de ani de zile, aceste rezultate nefaste nu sunt întâmplătoare. Ştiam cu toţii şi am anticipat că într-o zi vom ajunge şi aici. Din păcate, acel moment a venit şi după atâţia ani nu vom avea o echipă completă în concursul olimpic. Nu mai avem antrenori, iar cei pe care îi avem îi plătim foarte prost, nu mai avem sportive. În România, avem aproximativ 100 de gimnaste, în timp ce în Statele Unite sunt vreo 4 milioane de copii care fac gimnastică. Avem vreo cinci-şase cluburi de gimnastică. În State, sunt 250.000 de cluburi. Din păcate, sportul în România a rămas pe loc, de aici şi rezultatele catastrofale din ultima vreme”, a declarat Nadia Comăneci pentru Q Magazine.

Sportiva oferă și soluții pentru ca România să revină în lumea gimnasticii.

Avem nevoie să o luăm de la zero, să reconstruim gimnastica românească pe baze noi, pentru că în acest acest moment există o mare distanţă între noi şi ceilalţi. Avem nevoie să regândim sportul de masă. Speranţa există!”, mai spune Nadia.

Echipa feminină de gimnastică artistică a României a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, duminică, după ce a ajuns pe locul 5 la finalul primelor trei din cele patru subdiviziuni ale turneul preolimpic de la Rio, în condițiile în care doar primele patru clasate merg la Olimpiadă

România a acumulat 216,569 puncte, la capătul unui concurs plin de ratări, fiind devansată, înaintea ultimei subdiviziuni de Brazilia, 226,477 puncte, Germania, 223,977 p, Australia, 218,428 p, și Elveția, 218,336 p. Coreea de Sud se află pe locul al șaselea, cu 202,428 puncte.

Pentru echipa României, condusă de pe margine de antrenorii Lucian Sandu, Adela Popa și Maria Fumea, au evoluat Diana Bulimar, Maria Holbură, Anamaria Ocolișan, Cătălina Ponor, Dora Vulcan și Silvia Zarzu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...