Record mondial la 12 ani

Data publicării:
Dor Geta popesciu Record mondial Aconcagua 06 02 2016 2

Cele mai mari emoţii le-a avut Crina, sora Getei, care la rândul ei are un record de vârstă pe vârful Aconcagua, însă pe altă rută. Ştie prea bine cât de greu este şi care sunt pericolele.

Crina Popescu, sora Getei Popescu: „Este un vârf dificil pentru că este înalt. Tehnic nu este foarte greu, aclimatizarea trebuie făcută foarte bine, trebuie antrenament foarte bun, pasiune si voinţă, bineînţeles.”

Geta a fost sprijinită permanent de tatăl ei, care este alături de ea în Argentina. Mama aplinistei a rămas acasă şi a aflat abia ieri vestea, deşi ascensiunea se terminase sâmbătă.

Gabriela Gorea, mama Getei Popescu: „Mă simt foarte mândră şi sunt foarte bucuroasă pentru ea, pentru că ştiu că şi-a dorit foarte mult. Perseverează pentru că vrea să ajungă la nişte rezultate mai bune.”

Ileana Andreescu, prietena Getei Popescu: „Comunicarea este destul de redusă, e mai degrabă pe internet, ei se află încă la aproape 4.000 de metri. Atunci când reușește să prindă puțin internet, mi-a trimis o înregistrare cu ultimii pași în apropiere de vârf și câteva poze foarte, foarte frumoase.”

Deşi performanţele Getei sunt lăudate de alpiniştii experimentaţi, ei consideră că adolescenta nu ar trebui să îşi testeze limitele.

Sincron Zsolt Torok, alpinist profesionist: „Aconcagua este un munte înalt, înseamnă alpinism de mare altitudine, organismul suferă, suferă cumplit şi în principiu nu ar trebui să lăsăm copii să urce la astfel de altitudini până în momentul în care ei deja s-au dezvoltat 100%, în principiu peste 20 de ani totuşi sau spre 30.”

În urmă cu două luni, Dor Geta Popescu a cucerit cel mai înalt vulcan de pe planetă, aflat în Chile, care are 6.893 de metri altitudine.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...