Roger Waters a spart „zidul” la Bucureşti. Peste 50.000 de fani au asistat la un show electrizant în Piaţa Constituţiei

Data publicării:
roger waters concert 1 - Facebook Roger Waters The Wall

Puţin după ora 20.30, legendarul Roger Waters a urcat pe scenă amplasată în Piaţa Constituţiei. Imediat, au început să răsune piese celebre ale trupei Pink Floyd. Echipa artistului a pregătit surprize pe bandă rulantă pentru cei 50.000 de fani.

Concertul a început cu un avion ridicat la zeci de metri în aer pe o macara, avion care a lovit zidul amplasat în spatele scenei. Efectele pirotehnice spectaculoase şi coregrafia au desăvârşit tabloul unui concert perfect.

Pe scenă a urcat şi un cor de copii de la Şcoala Gimnazială de Arte nr. 5 din Bucureşti, care au interpretat împreună cu Waters melodia „Another Brick in the Wall”.

Fanii din toată ţara au început să se adune chiar de la primele ore ale dimineţii în Piata Constituţiei. Din Craiova, Cluj, Oradea sau Iaşi, mii de amatori de muzică bună abia aşteaptau să urmărească megaproducţia "The Wall".

Admiratorii au avut prilejul să-l vadă pe Roger Waters de aproape cu câteva ore înainte de concert. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, l-a invitat pe muzician să dărâme, cu un ciocan, zidul din jurul Palatului Parlamentului. Roger Waters însă a refuzat să lovească peretele.

Nu mai puţin de 2.600 de persoane au lucrat timp de 48 de ore în Piaţa Constituţiei, pentru ca totul să fie perfect în vederea concertului. Scena pe care a urcat Roger Waters a măsurat 173 de metri, fiind cea mai mare scenă ridicată vreodată pentru un spectacol în România.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...