Hotelierii spun că reduc tarifele cu 10% de la anul, după scăderea TVA la pachetele turistice

Data publicării:
pensiune mediafax 1

FOTO: MediafaxFoto

"Hotelierii vor scădea de anul viitor tarifele cu 10%. Evaziunea fiscală va scădea şi ea, cu siguranţă", a declarat, pentru Mediafax, Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din România.

El crede că decizia va ajuta România să concureze în turism cu alte ţări din zonă, unde TVA este sub 24%.

Vicepreşedintele ANAT Alin Burcea afirmă, la rândul său, că de anul viitor hotelurile au create premisele să scadă tarifele la pachete cu 10%.

"În plus, mulţi turişti se vor întoarce să mănânce în restaurantele hotelurilor. Până acum, mai mult de jumătate din turişti mâncau la hotel doar micul dejun, care era inclus în pachet. De anul viitor, cred că numărul acestora va creşte considerabil", a mai spus el.

Hotelierii cred că măsura va influenţa înfiinţarea de structuri all inclusive.

"Efectul acestei măsuri se va vedea anul viitor în piaţă. Preţurile la cazare în complexele all inclusive vor scădea cu 10% anul viitor. De asemenea, se vor consolida serviciile şi vor fi mai multe facilităţi în acelaşi preţ. În plus, hotelurile româneşti all inclusive vor deveni mai competitive la export şi vom avea mai mulţi turişti străini", a declarat Marius Usturoiu, administratorul unui comple all inclusive Mercur-Minerva de pe litoral.

În România sunt în prezent peste 20 de hoteluri all inclusive, dintre care mai mult de jumătate sunt pe litoral. Majoritatea acestora s-au dezvoltat în ultimii trei ani.

"Efectele reducerii TVA vor fi că ne îndreptăm spre o explozie a structurilor all inclusive. Dacă până acum, hotelierul avea un bar care funcţiona separat, ca să beneficieze de TVA de 9% va trebui să-l introducă în pachetul turistic, altfel va avea 24% TVA. La fel se întâmplă şi cu mesele. Dacă masa de prânz nu este în pachetul turistic, pentru ea se va plăti 24% TVA. Această măsură va simula deschiderea de structuri all inclusive, cu pachete cât mai complexe", a spus Marius Usturoiu.

Preşedintele ANAT, Lucia Morariu, apreciază că măsura este una "istorică" pentru turismul românesc, cu atât mai mult cu cât cota redusă de TVA este deja aplicată în foarte multe ţări membre ale Uniunii Europene, concurente cu România pe piaţa turistică internaţională la acest tip de pachete.

Radu Enache, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România, spune că este sceptic până când nu citeşte normele de aplicare pentru reducerea TVA.

"Măsura este extraordinară, dar până să mă îmbăt de bucurie mai durează. Să vedem cum se aplică. Dacă facem un pachet cu toate mesele şi ei vor aplica taxa locală de 1% pe toată factura, considerând-o înnoptare, va fi o mare problemă", a mai spus el.

Toate pachetele turistice care includ minim cazare, nu doar cele all inclusive, vor beneficia de anul viitor de TVA redus de la 24% la 9%, măsura incluzând nu doar mesele, ci şi toate tipurile de servicii din hotel.

În prezent, TVA de 9% se aplică doar pachetele care conţin cazare şi mic dejun. Hotelierii au cerut în ultimii ani reducerea TVA şi pentru celelalte tipuri de pachete, considerând o anomalie ca o cafea sau un croisant mâncat de dimineaţă să fie taxat cu 9%, iar pentru acelaşi produs, consumat la prânz, TVA să fie de 24%.

Anul trecut s-au cazat în structurile de primire turistică din România aproximativ 7,91 milioane de persoane, dintre care 1,71 milioane de străini. Cei mai mulţi dintre aceştia au provenit din Germania (228.592), Italia (181.894) şi Franţa (118.649).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...