Accident feroviar lângă Iaşi. 9 persoane au murit pe loc

Data publicării:
accident tren 4
 
Din declaraţiile martorilor maşina care avea o capacitate de doar 7 locuri a oprit exact pe calea ferată. Şoferul nu a mai putut porni motorul, iar autoturismul a fost lovit de tren şi târât aproape 400 de metri. Cei 11 pasageri mergeau la muncă la o fermă aflată la doar câţiva kilometri de locul tragediei. Alte două maşini care transportau zilieri au reuşit să treacă.
 
 
 
Constantin Lupu şi-a pierdut fata în accident şi un nepot. Băiatul bărbatului, un copil de 14 ani, a fost transportat la spitalul de pediatrie. Starea lui este foarte gravă. "Noi am apucat a trece şi deodată vedem maşina în botul trenului. Fata mea a murit şi un nepot. Am băiatul luat cu SMURD-ul", a spus Constantin Lupu.
 
 
Şapte maşini de la ISU, SMURD şu Serviciul de Ambulanţă s-au deplasat la locul accidentului. Dr. Alina Iordache, Serviciul de Ambulanţă Iaşi: "Accident feroviar cumplit cu 11 victime. 9 persoane decedate. Încercare de resuscitare la una dintre victime care părea că ar avea şanse nereuşită. Fără nico şansă. Erau şi secţionaţi. Leziuni incompatibile cu viaţa pentru cei care au fost decedaţi".

 
Poliţiştii au stabilit că şoferul nu a respectat semnificaţia indicatorului oprire şi nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată. Supravieţuitorii vor putea furniza detalii foarte importante în anchetă.
 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...