Peste 1.000 de persoane au protestat la Pungești și Bârlad față de explorarea gazelor de șist 

Data publicării:
proteste2

Protestele au început în jurul orei 11 la Pungești, acolo unde s-au adunat aproximativ 400 de protestatari din orașe ale Moldovei, dar și din alte orașe din țară.

Și bucureştenii s-au solidarizat cu localnicii din Pungeşti. Aproximativ o sută de persoane din Capitală s-au alăturat protestatarilor din judeţul Vaslui.

Oamenii s-au mobilizat pe un site de socializare şi au închiriat două autocare pentru a se deplasa spre Pungeşti.

Protestatarii au vorbit despre necesitatea realizării unui studiu de impact privind riscurile explorării în zonă astfel încât localnicii să aibă certitudinea că viața lor nu se va schimba și cer desecretizarea acordului cu compania americană.

Protest a fost și în Bârlad, de la ora 15. Aproape 1.000 de oameni s-au adunat la acțiunea organizată cu ocazia Zilei Mondiale Anti Fracturare Hidraulică. Oamenii s-au adunat în fața Primăriei Bârlad unde au mărșăluit și au format apoi un lanț uman în jurul instituției. O parte dintre protestatari au participat și la acțiunea de la Pungești.

Chevron și-a retras joi utilajele cu care ar fi trebuit să amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de șist.

Prioritatea noastră este să desfășurăm aceste activități într-un mod sigur și responsabil față de mediul înconjurător, în conformitate cu acordurile de mediu pe baza cărora operăm", se arată într-un comunicat al companiei americane.

Chevron nu precizează, însă, durata pentru care își suspendă activitățile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...