Scandal la Teatrul Naţional. Actorii sunt nemulţumiţi de conducerea instituţiei

Data publicării:
ACTORI PROTESTATARI-1

Jumătate dintre cei 22 de actori angajați la Teatrul Național din Iaşi au semnat un memoriu pe care l-au trimis către Ministerul Culturii. Sunt nemulțumiţi de activitatea conducerii teatrului si sustin că nu sunt promovați suficient.

"Nu suntem tratați corect și echitabil, nu avem drepturi ci doar obligații, pentru că suntem intimidați și uneori ne facem meseria sub imperiul fricii," spune actriţa Ane Marie Chertic.

Costin Pușcașu, actor: "Mai mult au grijă să le fie lor bine, nu nouă, colectivului artistic. Nici măcar la nivel local nu suntem promovați, nu mai vorbim de nivel național, iar internațional suntem zero."

Din cauza stării tensionate, actorii susțin că nu mai pot lucra aşa cum trebuie și că nici nu pot evolua profesional fără să participe la turnee internaționale.

"Nu ne mai simțim actori în propria noastră casă, nu mai putem lucra cu toată dăruirea, cu toată concentrarea pe care trebuie să o avem pe scenă. Sunt lucruri incalificabile și nelalocul lor într-un teatru, mai ales cum este al nostru, un teatru național," a spus şi actorul Teo Corban.

Pentru conducerea Teatrului Național problemele actorilor sunt o noutate: "Unul dintre actori a avut amabilitatea de a mă informa acum 2 zile, i-am mulțumit, mi s-a părut ceea ce mi-a spus niște lucruri interesante, pe care urmează să le discutăm și asta a fost tot," a spus Cristian Hadji Culea, director Teatrul Național Iași.

În memoriul trimis Ministerului, actorii se plâng și de comportamentul contabilei, pe care o acuză că vine la serviciu sub influența băuturilor alcoolice:  "Cel mai grav este că vine în această stare de ebrietate la premiere, la premiere! Exemple concrete, la Metamorfoza! Metamorfoza, deci sunt exemple concrete. Stare de ebrietate, nu amețeală. Stare de ebriete, se cade de pe scaun."

Femeia neagă, însă, acuzațiile: "Asta este o jignire, nu-mi vine să cred o asemenea..chiar nu îmi vine să cred, m-ați blocat," spune Luminița Condurache, contabila Teatrului Național. 

Actorii spun că își vor desfășura activitatea în continuare în mod normal, dar speră ca ministrul culturii să trimită o echipă de control la Iași.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...