Turist în palatul lui Al. I. Cuza de la Ruginoasa

Data publicării:
palatul lui cuza ruginoasa

Povestea palatului începe în secolul al XIX -lea. Atunci, între anii 1800 - 1811, a fost ridicată clădirea în stil neogotic, la ordinul familiei Sturdza. O jumătate de secol mai târziu, palatul a fost cumpărat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cadou pentru soția sa, Elena. Prima dorință a domnitorului, după ce a obținut palatul, a fost să îl renoveze integral.

“Cel mai mult timp l-a petrecut aici doamna Elena, căreia i-au plăcut foarte mult aceste locuri. I-a plăcut tihna și liniștea Ruginoasei. A făcut comenzi speciale de mobilă la Paris în 1863. A înfiat, a crescut și a și înmormântat cei doi copii a lui Alexandru Ioan Cuza, prinții Dimitrie și Alexandru,” a explicat Simona Ionescu, muzeograf la Palatul de la Ruginoasa.

Deceniile care au trecut n-au fost deloc îngăduitoare cu frumosul monument arhitectonic. În al Doilea Război Mondial a fost grav avariat, iar în perioada comunistă a ajuns spital. În 1982, palatul a intrat în circuitul muzeal, dar abia acum şi-a regăsit strălucirea de odinioară, după ce a fost refăcut în urmă cu doi ani.

“S-a încercat și s-a și reușit această nouă amenajare conform unui deviz lăsat de doamna Elena Cuza la Arhive, în limba franceză, studiat de noi, specialiștii complexului muzeal Moldova Iași, și pus în aplicare întocmai în fiecare încăpere, respectând destinația camerelor,” a mai spus muzeograful.

Palatul de la Ruginoasa impresionează prin farmecul și atmosfera filigranată de secol XIX. Dacă îi treceți pragul, puteți să aflați captivantele povești de dragoste la care palatul a fost martor și de ce edificiul a fost blestemat în urmă cu câteva secole.

În încăperile palatului există numeroase obiecte de patrimoniu, de la tablouri sau îmbrăcăminte, cuverturi sau covoare specifice acelor vremuri, până la cufere de călătorie, veselă şi tacâmuri din argint. Însă turiștii care trec pragul palatului Cuza au o mare surpriză. O hologramă a domnitorului Unirii, care rostește un discurs patriotic, îi întâmpină la intrare.

Vizita la fosta reședință a lui Alexandru Ioan Cuza poate fi, pentru fiecare dintre noi, retrăirea unei file importante de istorie. Ca să ajungeţi la Ruginoasa trebuie să mergeţi pe DN28A Iaşi - Paşcani, la 60 de kilometri de municipiul Iaşi. Palatul poate fi vizitat atât individual, cât și în grupuri organizate, iar prețul unui bilet este 12 lei pentru adulți, 6 lei pentru pensionari și 3 lei pentru elevi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul trist al momentului despre Traian Băsescu! Era de aşteptat după ultimele informaţii despre fostul...
Digi FM
Andra și Cătălin Măruță, declarații după ce au reclamat hărțuirea unui bărbat obsedat de artistă: „Unele...
Pro FM
Prieten apropiat, despre Ozzy Osbourne: „A trăit la limită atât de mult, încât faptul că a ajuns să trăiască...
Film Now
Nicole Kidman, îmbrățișări calde cu fiicele sale. Imagini rare din vacanța de vară, alături de familie. „Acum...
Adevarul
Mărturia veteranului ucrainean luat prizonier de propriii camarazi după ce a fost recrutat forțat de ruși
Newsweek
Câți ani trebuie să muncești pentru pensia minimă de 1.281 lei? Casa de Pensii face precizări
Digi FM
Cine sunt tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR. Primarul comunei în care locuia fata: „Ce pot să...
Digi World
Cine este Larry Ellison, mogulul tehnologic care vine tare din urmă şi l-ar putea detrona pe Elon Musk în...
Digi Animal World
Și-a pierdut viața după ce a cumpărat un păianjen de pe internet. Sfârșitul tragic al unui bărbat i-a șocat...
Film Now
Dublă întâlnire. Jennifer Aniston și Jim Curtis, la cină cu actrița Courteney Cox și iubitul acesteia...
UTV
Thailanda oferă 200.000 de bilete de avion gratuite pentru turiștii străini