50 de maidanezi au fost ucişi legal în adăpostul Grivei. Iubitorii de animale susţin că s-a făcut "un masacru"

Data publicării:
eutanasiere 290414

În adăpostul amenajat pentru 400 de câini, se mai găsesc acum 102 patrupede. Când au văzut ţarcurile goale, iubitorii de animale s-au revoltat împotriva celor care au luat măsura eutanasierii celor 50 de câini.

„Este un masacru", acuză Ana Chiperi, preşedintele Asociaţiei Happy Dogs and Others Animals Oradea. „Eu cred că aceşti câini au murit în chinuri."

„Medicul veterinar îi adoarme, iar după ce câinii sunt adormiţi în profunzime li se aplică injecţia letală intravenos", precizează Călin Ardelean, administratorul adăpostului de câini „Grivei" din Oradea.

„Am fost în audienţă la director şi mi-a sus că pentru Oradea, deocamdată, nu se pune problema eutanasierii câinilor", susţine avocatul Ramona Csadi.

Militanţii pentru drepturile animalelor susţin că autorităţile nu au făcut nimic pentru salvarea câinilor. Orădenii pot salva viaţa unui câine comunitar, chiar dacă nu au unde să îl ţină. Soluţia: adopţia la distanţă.

„Numai doi câini sunt acum în ţarcul adopţiilor la distanţă. Potrivit unei hotărâri de consiliu local orice orădean poate să adopte un câine fără a-l ţine la domiciulul său. Îl poate ţine în acest ţarc, însă trebuie să plătească 100 de lei pe lună", observă Andrea Crişan, reporter Digi24 Oradea.

Numărul adopţiilor scade, însă, pe lună ce trece. Dacă în ianuarie 65 de câini au fost adoptaţi, în aprilie numai 10 şi-au găsit un cămin. Autorităţile invocă şi cheltuielile mari pe care le au cu întreţinerea câinilor.

Până acum au fost eutanasiaţi câinii care au ajuns în adăpost în 2012-2013. Dacă nu vor fi adoptaţi, şi cei luaţi de pe străzi anul acesta vor avea aceeaşi soartă. În Oradea, există cel mult 200 de maidanezi, după ce autorităţile au declanşat o campanie de microcipare şi sterilizare.

reporter: Andrea Crişan
operator: Gabor Szilagyi
editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...