Primul faliment personal din Bihor. Un om de afaceri a recurs la această metodă după ce a adunat datorii de peste 1 milion de euro

Data publicării:
Mihut

Adrian Mihuţ, autorul acestei premiere în justiţie, este un om de afaceri cunoscut în Oradea pentru afacerile imobiliare pe care le desfăşoară. A construit un întreg cartier lângă centura oraşului, iar din 2009 are în lucru ridicarea unui complex rezidenţial în imediata vecinătate a celei mai mari zone comerciale din Oradea.
Pentru aceste investiţii, omul de afaceri în vârstă de 31 de ani a luat împrumuturi de peste un milion 300 de mii de euro de la bănci. Rămas fără bani, după ce nu a reuşit să recupereze nişte sume de la stat, Adrian Mihuţ nu şi-a putut plăti creditele.

"În aceste condiţii, în situaţia unei incapacităţi de plată , am fost nevoit pentru a nu încălca mai multe prevederi legale să apelez la procedura prevăzută de legea 85 din 2006", spune orădeanul.

Adică a cerut falimentul personal. "Tribunalul Bihor a dispus, prima dată în baza legii privind procedurile de insolvenţă, deschiderea procedurii de faliment faţă de o persoană fizică, în speţă domnul Adrian Mihuţ", spune Cristian Monenci, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor.

Proprietățile lui Mihuț, administrate de un lichidator judiciar

Adrian Mihuţ spune că în solicitarea lui "nu este vorba de o persoană fizică în sensul larg, ci de profesionistul comerciant persoană fizică, adică dezvoltatorul imobiliar, subsemnatul deţinând în acest sens de mai mulţi ani un cod de înregistrare fiscal."

Consultantul în afaceri Dacian Palladi este de părere că "dacă ești persoană fizică şi desfăşori repetate acte şi operaţiuni aducătoare de profit, eşti deja un comerciant şi îndeplineşti prima condiţie pentru a solicita deschiderea procedurilor de faliment."

Judecătorii Tribunalului Bihor au desemnat un lichidator judiciar, care va administra proprietăţile lui Adrian Mihuţ şi are posibilitatea să le vândă ca să plătească datoriile acestuia.

O dată începută procedura falimentului, orădeanul are avantajul că nu poate fi executat silit de vreun creditor.

Un caz asemănător a mai fost înregistrat în judeţul Cluj. Deosebirea este că falimentul persoanei a fost cerut de către creditori, şi nu de către datornic.

reporter: Bogdan Costea
operatori: Darius Pop, Constantin Gheorghiţă

editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Celine Dion, într-o imagine rară alături de gemenii ei, la concertul The Rolling Stones. Nelson și Eddy au 13...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita