BC Timişoara: învinşi, dar calificaţi

Data publicării:
bct 1

Timişoara a câştigat primul sfert, dar a suferit în următoarele 20 de minute, când apărarea nu le-a pus probleme lui Stănescu, Durasovic şi Gallimore. Steaua a anulat diferenţa din meciul tur, iar ultima parte a început de la 0-0 la general. Bucureştenii au reuşit să mărească ecartul la 10, apoi 11 lungimi, dar Stănescu şi Nyakundi au fost eliminaţi pentru cinci greşeli personale, iar bănăţenii au reuşit patru recuperări ofensive în ultimele trei minute, adică tot atâtea cât în celelalte 37 la un loc.

Mladen Jojic, antrenorul Stelei Bucureşti, a recunoscut: ”Calificarea am pierdut-o la București, pentru că acolo am jucat foarte prost. Aici era dificil să întoarcem, pentru că Timișoara e o echipă puternică. Am jucat bine pe apărare 35-36 de minute, dar de aici au apărut detalii care ne-au îndepărtat de calificare, chiar dacă am câștigat”.

 

”Mă aşteptam să câştigăm jocul, am pierdut, suntem dezamăgiţi, dar e bine că avansăm în sferturi. Au reuşit să marcheze de la distanţă pe fondul unei apărări mai slabe a noastre. De aceea sunt dezamăgit”, ne-a mărturisit Aleksandar Radulovic de la BC Timişoara.

Iar Zlatko Jovanovic de la BC Timişoara l-a completat: ”Nu am evoluat aşa cum trebuie, nu am deschis jocul. Nu ne-am apărut bine, iar ei au prins încredere pe reuşitele lor. E o probemă, cel mai bun lucru e că mergem în runda următoare”.

Leii mai au mai puţin de o săptămână la dispoziţie să îşi corecteze greşelile. Vineri încep campionatul, iar primul joc e în deplasare, la BCM U Piteşti, fosta echipă a lui Tudor Costescu.

reporter: Ionuţ Suciu
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...