Dan Diaconu, declarat incompatibil de ANI. Viceprimarul Timişoarei ar fi ocupat în 2012 şi o altă funcţie

Data publicării:
diaconu prima

În comunicatul emis de ANI se arată că Dan Diaconu:S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie - 18 octombrie 2012, întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și funcția de administrator al S.C. SPEED DISTRIBUTION S.R.L., încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003., potrivit căruia „Funcția de primar și viceprimar este incompatibilă cu funcția de administrator, membru al consiliului de administraţie la societățile comerciale".

Dan Diaconu nu neagă faptul că a fost administratorul firmei care se ocupa de comerţul cu autovehicule şi motociclete în timp ce a ocupat şi funcţia de viceprimar, dar susţine că nu a încălcat legea: ”Din punctul meu de vedere nu am greşit cu nimic cu privire la acea speţă şi urmează să contest acest raport, în momentul în care îl primesc, în instanță”.

Mai mult decât atât, funcţia de administrator al societăţii comerciale nu a fost trecută de viceprimar nici în declaraţia de interese şi nici în cea de avere, spun inspectorii ANI. Viceprimarul susţine, însă, că nu a greşit cu nimic.

”Această companie a fost dizolvată de către Oficiul Registrului Comerţului în cursul anului 2012 şi a fost inactivă din punct de vedere al Ministerului Finanţelor începând din anul 2007, dacă nu mă înşel. Este o firmă care nu a avut niciodată activitate din punct de vedere fiscal sau legal”, susține Dan Diaconu.

Potrivit legii administraţiei publice locale:
„Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului".

Dacă instanţa îi va da câştig de cauză viceprimarului, Dan Diaconu nu îşi va pierde funcţia pe care o ocupă acum în cadrul administraţiei locale.

Reporter: Caterina Ledrer
Operator: Dan Şoşdean
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...