Fostul director al Direcţiei de Patrimoniu din Primăria Timișoara, Nicușor Miuț, în fața anchetatorilor

Data publicării:
miut

Mărturia acestuia este de altfel cea mai importantă, mai ales că, după cum susţinea ieri la audieri o fostă funcţionară, această controversată retrocedare s-a făcut la presiunea şefilor, care le-au indicații cu privire la modul în care trebuie făcute restituirile.

 

UPDATE. Fostul director al Direcţiei de Patrimoniu din cadrul Primăriei Timişoara a spus că nu vrea să facă nicio declaraţie în acest stadiu al anchetei, însă avocatul său spune că procurorii nu au probe împotriva clientului său şi că acesta nu a făcut altceva decât să pună în aplicare o hotărâre a instanţei.

În acelaşi timp, procurorii au decis să pună sechestru pe averea acestuia. Mărturia fostului şef este cea mai importantă în acest caz, mai ales că, ieri, o fostă funcţionară declara, după audieri, că şefii sunt cei care au pus presiuni şi au stabilit cum trebuie făcută această retrocedare.

Familiei Cârpaci i s-au restituit două imobile, printe care unul în care funcţiona o grădiniţă, chiar dacă trebuia să primească o singură clădire. O altă angajată a primăriei este acum audiată, iar astăzi, sunt aşteptaţi să dea explicaţii încă doi functionari 

CITEȘTE ȘI: Noi detalii în ancheta de la Primăria Timişoara. Cine, unde a greșit?

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...