Incendiul din Parcul Naţional Domogled: o mie de pompieri, poliţişti şi voluntari luptă cu flăcările

Data publicării:
incendiu 2







Încă de miercurea trecută, de când a izbucnit incendiul din Parcul Naţional Domogled, pompierii şi voluntarii au încercat să oprească flăcările se se extindă la pădurile de pin negru, o specie protejată. Din păcate, nu au reuşit, pentru că terenul este accidentat şi se intervine foarte greu, doar cu găleți și lopeți.



 

Ca să nu mai facă naveta între localitatea Băile Herculane și locul incendiului din Parcul Naţional Domogled, echipele și-au amenajat o tabără chiar pe munte. Este locul de unde, în fiecare dimineaţă, se face planul de intervenţie şi se pleacă la o nouă luptă cu flăcările.

Numai în ultimele două zile în jur de 150 de hectare de subarboret s-au făcut scrum. Zeci de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Alin Cica, director la Crucea Roșie Caraș Severin, ne precizează: ”De dimineață am avut în jur de 80 de persoane la care am acordat primul ajutor, cu arsuri minore, cu bătături din cauza bocancilor și două fracturi de falange”.

Pentru că apa nu poate fi cărată decât in recipiente mici, echipele de intervenție speră ca numarul forțelor să se mărească pentru a stinge în totalitate focul din Parcul Naţional Domogled.



Intervenția este deosebit de grea. Terenul este foarte accidentat, există pericolul de cădere de pietre, greu se urcă, este destul de abrupt”, afirmă col. Titus Susan, șeful ISU Caraș-Severin.

 

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a dispus suplimentarea forţelor cu pompieri din judeţele Mehedinţi, Gorj şi Dolj. În ajutorul echipelor de la sol vin şi două elicoptere ale MAI. Concentrarea de forţe în Parcul Naţional Domogled este necesară mai ales că se anunţă un nou val de caniculă care ar putea duce la extinderea flăcărilor.

Reporter: Doru Iacob
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...